- Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) anunță că a rezolvat o mare parte din erorile noului portal al Registrului Comerțului care a fost lansat în august. Dacă în luna septembrie erau peste 20.000 de solicitări nerezolvate, la mijlocul lunii decembrie mai erau doar 4.000, din care doar o mie peste termenul legal de rezolvare.
În primele zece luni ale anului 2024, instituția a înregistrat o medie zilnică de soluționare de 3.791 de cereri. Măsurile implementate după schimbarea conducerii anterioare au generat o scădere a cererilor restante cu 82,9%. În noiembrie, 27 de registre teritoriale au ajuns la termen cu soluționarea cererilor, iar la București, registrul cu cel mai mare număr de solicitări zilnice, întârzierile au fost reduse semnificativ.
4.034 de cereri nerezolvate în decembrie, doar 995 în afara termenului legal
„Totodată, implementarea unui nou sistem informatic a permis procesarea automată a peste 626.000 de cereri, reducând sarcina operațională a personalului. Aceste rezultate evidențiază angajamentul ONRC de a sprijini mediul de afaceri și de a răspunde eficient cerințelor profesioniștilor”, susțin reprezentanții ONRC.
La data de 16 decembrie 2024, soldul cererilor nesoluționate este de 4.034, dintre care 3.039 sunt în termen legal, fiind înregistrate în data de 13 decembrie 2024.
Diferența de 995 de cereri restante va fi soluționată în termen de maximum două zile lucrătoare, menținând ritmul actual de procesare.
Numărul cererilor restante a scăzut cu 82.9% în noiembrie
„Începând cu 13 septembrie 2024, dată la care doamna Luiza Mardare a fost numită în funcția de director general al ONRC, iar activitatea instituției a trecut în coordonarea directă a ministrei Justiției, doamna Alina – Ștefania Gorghiu, numărul cererilor restante s-a redus cu 82.9 % (numărul cererilor restante preluate la început de mandat a fost de 23.974 dosare, ajungând la un maxim de 27.344 dosare în data de 22 septembrie 2024, în prezent acesta scăzând la 4.676 dosare)”, se mai susține într-un comunicat ONRC.
„Întârzierea termenelor de soluționare a cererilor, prima și cea mai importantă deficiență din activitatea Registrului Comerțului sesizată de profesioniști, a fost ameliorată constant prin suspendarea temporară a distribuirii aleatorii a dosarelor la nivel național și soluționarea acestora la nivelul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială se află situat sediul social/profesional al profesionistului”, se mai precizează într-un comunicat al instituției.
Situația în București
Precizăm faptul că, la nivelul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București ( registrul cu cel mai mare numar de cereri inregistrate zilnic), numărul dosarelor restante la soluționare a fost de 7.168 la 13 septembrie 2024, crescând până la 7.977 în data de 22 septembrie 2023, în timp ce la data de 26 noiembrie 2024 a ajuns la 2.762.
Așadar, media zilnică de recuperare a restanțelor la nivel național a fost de 482 de dosare. În ultimele două luni, la nivelul Registrului Comerțului s-au depus eforturi pentru rezolvarea cererilor restante, în acest sens fiind procesate, în paralel, atât cereri restante, cât și cereri nou înregistrate.
În data de 26 noiembrie 2024, 27 registre teritoriale au ajuns cu soluționarea cererilor în termenul legal, 14 registre teritoriale mai înregistrau întârzieri la soluționare intre 1 si 3 zile iar Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, din cauza numărului mare de cereri înregistrate zilnic, înregistra o întârziere de 4 zile. Data estimata de recuperare a restanțelor, cu menținerea mediei zilnice de recuperare, este 6 decembrie 2024.
Totodată, începând cu data de 26.07.2024, in sistemul informatic s-au înregistrat 1.289.439 solicitări, iar în perioada 13.09.2024 până în prezent, în sistemul informatic au fost înregistrate în total de 884.050 solicitări pentru Registrul Comerțului, din care prin portalul de servicii online s-au depus 667.483 solicitări. Dintre solicitările primite online, 626.278 solicitări au fost soluționate automat, (rezervări denumire firmă, furnizări de informații din Registrul Comerțului, furnizări din Registrul Beneficiarilor Reali, etc.), iar pentru 41.205 solicitări a fost necesară intervenția operatorului uman.
Problemele din august-septembrie
ONRC anunța în luna august că „68.916 din cele 87.595 de solicitări primite online au fost soluționate automat prin noul portal, fără a fi necesară intervenția unui operator uman”.
Diferența de solicitări, atât cele depuse online, cât și cele fizice, „necesită intervenția manuală a celor aproximativ 1.200 de angajați ai ONRC din întreaga țară. Pentru a face față acestui volum, termenele de soluționare vor fi prelungite până la sfârșitul lunii septembrie, iar cererile vor fi soluționate în ordinea depunerii”, mai este notat în comunicatul Registrului Comerțului.