La sfârșitul săptămânii trecute, de rusaliile catolice, așa cum vă anunțam cu puțin timp în urmă, trebuia să se desfășoare reînhumarea fascistului Nyrö József, care în anii ’40 a fost comandant de grupă teroristă și a contribuit la reprimarea prin acțiuni de o cruzime ieșită din comun a românilor, evreilor și romilor din Ardeal, ca adept al regimului de teroare horthystă, instaurat în Ardeal. Însă evenimentul a fost anulat pe fondul atacării în contencios administrativ a autorizației de reînhumare a lui Nyrö József eliberată de primarul din Odorheiu Secuiesc de către prefectul de Harghita, Augusta Cristina Urzică.
,,Înmormântarea lui Nyrö József nu va mai avea loc, programul nu se va modifica, însă în loc de înmormântare va fi oficiată o slujbă de pomenire, în memoria scriitorului, şi potrivit ultimei sale dorinţe, ca măcar sufletul să i se odihnească la Odorheiu Secuiesc. Înmormântarea a fost anulată pe motiv că dragul nostru de primar a dat o autorizaţie greşită, iar Prefectura a contestat-o în contencios-administrativ. În acest moment autorizaţia a fost anulată, iar noi a trebuit să renunţăm la reînhumare. Încă nu ştim dacă primarul a făcut această greşeală intenţionat sau nu”, a spus Molnar Miklos, purtătorul de cuvânt al Partidului Civic Maghiar.
Duminică dimineaţă, în faţa Grădinii Preoţilor din Odorheiu Secuiesc s-au adunat mai multe persoane, cu flori, care au dorit să aducă un ultim omagiu scriitorului Nyrö József.
Szász Jenő și adeverința de doi lei
Totuși conflictul legat de înhumarea sau nu a fascistului Nyrö József rămâne viu. Liderul PCM, Szász Jenő a declarat sâmbătă că ,,Nu mai trăim în Comunism, eu nu cred că tribunalul unei ţări, într-un stat de drept, stă deschis la ora 00.22, într-o zi de sâmbătă, la dispoziţia prefectului. De aceea, eu cred că prefectul nu a atacat acest act (autorizaţia de înhumare a lui Nyiro – n.r.), până luni nu are cum să îl atace şi intenţia de a ataca un act în contencios-administrativ nu are efecte juridice. Acesta a adăugat că trebuie să verifice dacă adeverinţa de înhumare intră sau nu în categoria actelor administrative care pot fi atacate de prefect. ,,Eu cred că o adeverinţă de doi lei nu este un act administrativ. Când vorbim despre acte administrative, vorbim despre hotărâri ale Consiliului Local, de dispoziţii de primar, dar nu de adeverinţe de doi lei”. Liderul PCM adăuga că un comunicat de presă al prefectului nu este un act juridic şi nici nu are efecte juridice.
Cenușa fantomă
Tot sâmbătă, într-o maşină cu care un oficial ungar se deplasa spre Şumuleu Ciuc a fost găsită o urnă în care se presupunea că s-ar afla cenuşa scriitorului. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat însă că ,,Procurorul a dispus desigilarea şi deschiderea urnei, moment în care s-a constat că aceasta este goală”. El a precizat că acest fapt a fost o surpriză pentru poliţişti întrucât oficialul ungar declarase că în urnă era cenuşă umană, iar din documentele de însoţire ale acesteia reieşea acelaşi lucru.
Guvernul s-a opus reînmormântării poetului maghiar Nyirő Jozsef la Odorheiu Secuiesc, deoarece opinia autorităţilor române este că acesta nu poate primi onoruri pentru o activitate care nu este cazul să fie onorată, potrivit premierului Victor Ponta.
Reînmormântarea poetului maghiar Nyirő Jozsef la Odorheiu Secuiesc era programată să aibă loc duminică, într-un cadru privat, în conformitate cu legislaţia românească, organizatorii modificând programul şi renunţând la mai multe evenimente în urma dezacordului exprimat de MAE român, preciza Ambasada Ungariei la Bucureşti. MAE şi-a exprimat dezacordul faţă de intenţia oficialităţilor ungare de a aduce în România rămăşiţele lui Nyiro, spre a fi reînhumate în cadrul unui ceremonial desfăşurat pe parcursul mai multor zile în Gheorgheni, Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc. Rămăşiţele poetului maghiar decedat la Madrid în 1953 au fost aduse în Ungaria la iniţiativa Parlamentului de la Budapesta.
Cât despre înhumare…
,,Cu siguranţă va fi înhumat la Odorhei, dar altă dată”, a declarat Szász Jenő, preşedintele PCM, care a precizat că urna cu cenuşa lui Nyrö József nu a plecat de la Budapesta.
Cristina Vancea