La împlinirea celor 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, doresc să mulțumesc tuturor celor care au avut curajul în acele zile tulburi, să iasă în stradă ca să-și ceară LIBERTATEA. Mulți se întreabă dacă a meritat sau nu? Eu cred că DA! Sacrificiul celor șase revoluționari împușcați în 21 decembrie, în Târgu Mureș, cel de-al treilea oraș după Timișoara și Lugoj, nu a fost în zadar. Pentru că azi, copiii noștri au o viață la care noi nici nu visam, au libertate de mișcare, posibilitatea de-a învăța unde vor ei, până și noi putem să ne cerem drepturile fără să fim împușcați. Excepție făcând acea rușine națională din 10 august, anul acesta, când urmașii comuniștilor au ținut să ne aducă aminte cum a fost în Revoluție!
Poate că vă întrebați cine sunt. Numele meu nu are importanță. Vă spun doar că sunt unul dintre cei care au participat direct la Revoluția din Târgu Mureș, fără a fi pretins vreodată certificat de revoluționar, deși l-aș fi obținut cu siguranță. Am fost în stradă și în zilele următoare, am dus de mâncare soldaților, am păzit magazinele ca să nu fie sparte, am dirijat circulația în oraș, până când am realizat că foștii turnători la Securitate, membrii PCR au acaparat puterea. Mi s-a făcut silă și am jurat că nu voi mai ieși în stradă niciodată! Mi-am încălcat jurământul de mai multe ori, recunosc, mai ales după OUG 13 din februarie 2017.
Celor care se întreabă ce a fost în decembrie 1989? Vreau să vă asigur că a fost o revoltă, a fost revoluție în decembrie 1989. O revoluție pornită la Timișoara, revoltă care a cuprins apoi întreaga țara!
Trebuie să știe toată lumea, că a lupta pentru idealurile tale, pentru libertate este un sentiment aparte, mai tare decât orice drog din lume, este esența vieții! Cel care se lasă călcat în picioare va ajunge acolo unde am fost și noi înainte de 1989. De aceea, copiii de azi, tineretul de mâine trebuie să afle adevărul și să nu uite acest lucru, să nu uite niciodată!
Să știe că Târgu Mureș a fost al treilea oraș din țară, unde oamenii și-au riscat viața pentru libertate, chiar dacă la 30 de ani, în discursurile de comemorare a eroilor, urbea noastră nu este amintită printre orașele care au ieșit în stradă pe 21-22 decembrie 1989.
Cât de puternică putea fi dorința lor de libertate, dacă au ieșit în stradă știind că ar putea fi pentru ultima oară când mai văd lumina soarelui! La fel am simțit și eu, când mi-am sărutat copilul de un an jumate, lâsându-l dormind, în dimineața lui 22 decembrie ca, după o consultare cu colegii de pe platforma Foto din cartierul Unirii, am pornit spre centrul orașului. Ca prin minune, șefii mai mici sau mai mari au dispărut, dar și unii colegi brusc s-au îmbolnăvit. Ajuns în centrul orașului ne-am alăturat protestatarilor. După primul tur prin centru am observat că se fac mișcări de trupe și bănuiam că se va lăsa cu vărsare de sânge, dacă nu se va întâmpla vreo minune!
La al doilea tur de centru, am văzut că militarii în dreapta Prefecturii de azi (acolo a fost sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român), au fost schimbați cu securiștii de la întreprinderile orașului. Credeau că îmbrăcați în haine militare nu vor fi recunoscuți!
Intre timp am ajuns la catedrala ortodoxă din partea de sus a centrului unde dl. Kiraly Karoly (comunist, fost deputat în Marea Adunare Națională, exclus din nu știu ce motive, dacă nu greșesc era directorul Fabricii de Conserve, a ieșit împreună cu muncitorii în centru), era lipit de statuia lui Avram Iancu (în timp ce vorbea cu oamenii), deoarece în turla bisercii s-au observat mai multe mișcări inclusiv reflecții ale unor obiecte lucioase, pe care oamenii le-au considerat arme. Mișcare și reflectii am văzut și eu, dar nu pot afirma că ar fi fost arme.
Trebuie menționat că, protestatarii mărșăluind deși strigau ”Haideți cu noi!”, ”Trăiască frăția”, au fost oameni în balcoanele blocurilor, de la instituțiile statului, care ne-au huiduit, au aruncat cu diverse obiecte, suluri de hârtie igienică, mere etc, în noi.
Între timp miracolul s-a produs ! Dictatorul a fugit, iar noi savuram momentul de libertate! Milițienii n-au mai avut curajul să iasă în stradă decât îmbrăcați în civili, inclusiv cei de la Securitate. Au apărut o sumedenie de Fake News, povești care falsificau, de la numărul de participanți până la fapte, cele întâmplate în decembrie 1989. Ceea ce este rușinos, că la 30 de ani de la Revoluție nu se cunosc vinovații de măcelurile din țară (de fapt se cunosc, doar că nu sunt condamnați).
De aceea, vă spun, relatați copiilor voștri, să nu uite niciodată!
Un cetățean al acestui oraș.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.