După trei ani de activitate în funcția de consilier local al Municipiului Tîrgu Mureș, consilierul Furo Judita renunță la mandatul ei câștigat în urma alegerilor din 2016. Intenția ei de a demisiona, anunțată înainte de alegerile europarlamentare a trezit curiozitatea mureșenilor, care au vrut să afle adevăratele motive care au dus la luarea acestei decizii. ”De aceea mi se pare important să dau de înțeles tuturor tîrgumureșenilor de ce nu doresc să mai ocup această funcție în anul care a mai rămas din mandatul meu de consilier local”., cu aceste cuvinte își începe postarea de pe pagina sa de socializare ex-consilierul local, Furo Judita.
”În decursul celor trei ani atât la ședințele de fracțiune cât și în diferitele comisii ale uniunii mi-am exprimat părerea potrivit căreia consilierii UDMR nu ar trebui să ia decizii în urma situațiilor politice de moment, ci ar trebui să abordeze cu profesionalism acele teme pe care în campania electorală de acum trei ani le-am promis tîrgumureșenilor. Deși nu am fost singura în fracțiune care avea această părere, nu am reușit să implementăm această idee.
În luarea deciziilor importante privind viitorul orașului întotdeauna au dominat trocurile politice precum și diferitele opinii care uneori au rezultat chiar și decizii inacceptabile din punct de vedere profesional.
Astfel de decizii au fost luate în cazul modernizării centrului, al numeroaselor probleme nerezolvate din transportul local, al îndatoririi excesive a orașului, îndatorire ce va regresa de acum încolo pe mulți ani dezvoltarea Tîrgu Mureșului.”, scrie Furo în postarea ei.
În continuarea ea menționează că în luarea deciziei a avut un rol și feedback-ul primit din proximitatea ei și nu numai, despre faptul că prea se supun consilierii locali voinței conducerii actuale a urbei. În încheiere Furo Judita își exprimă speranța că perioada rămasă oferă posibilitatea organizației UDMR din Tîrgu Mureș ca și fără aportul ei să recâștige încrederea alegătorilor până la viitoarele alegeri locale. ”Pentru asta le urez mult succes colegilor din consiliul local și conducerii organizației orășenești. Pot conta pe activitatea mea voluntară în orice inițiativă ce corespunde ideilor și sistemului meu de valori”., a conchis Furo.