TEATRUL NAȚIONAL TÂRGU-MUREȘ, cu sediul în P-ța Teatrului nr. 1, Târgu-Mureș, jud. Mureș, prin Gáspárik Attila Csaba, având funcția de Manager-director general
Luând act de conținutul articolului „Dle Gasparik… Teatrul Național din Tg. Mureș Nu este tarlaua lu’ doamna măta” publicat în ziarul „Controverse”, ediția nr. 8 (septembrie 2019)
Informăm mass media și opinia publică de faptul că nu vom uza de dreptul la replică din următoarele motive:
– autorul articolului a lansat atacuri denigratoare la adresa persoanelor indicate în articol pe două direcții:
• una care vizează aspecte ce țin de viața lor privată;
• alta care vizează activitatea lor profesională în cadrul acestei instituții;
– chiar dacă unele atacuri vizează activitatea unor persoane cu funcții de conducere în cadrul acestei instituții, apreciem că, în acest moment, nu se impune implicarea sa în conflictul declanșat de articolul sus menționat între autorul său, pe de o parte, și persoanele vizate prin articol, pe de altă parte;
– persoanele denigrate prin articol au la dispoziție mijloace legale de natură să le garanteze protecția dreptului la viața privată, demnitate, onoare, imaginea publică etc.;
– în măsura în care „ecourile” acestui articol vor afecta și imaginea, respectiv activitatea acestei instituții, vom decide asupra modului de acțiune față de autorul articolului indicat mai sus.
Teatrul National Târgu-Mureș va continua cu responsabilitate activitatea artistică, pedagogică și culturală desfășurată până în prezent.
Director general
Gáspárik Attila Csaba