Mașina Timpului dacă ar fi aterizat în centrul urbei, s-ar fi așezat pe un teren scobit cândva de un râu capricios, pe nume Maris. Albia râului de atunci deviat, a devenit cel mai spațios târg din tot Ardealul, în urmă cu aproape două secole. În acest târg plin de noroi și mizerie, cât era ziulica de lungă, căruțele pline cu cherestea și var își așteptau mușteriii. Lemne de foc, grâu, piei tăbăcite, ace și calice erau expuse spre vânzare. Lume pestriță ca la târg. Bărbații purtând cizme cu carâmbul înalt din piele de vițel de Cordoba, femeile îmbrăcate după moda vremii se încălțeau cu pantofi cu toc de lemn. Asta pe timp frumos, când nu era decât praf pe jos. Pentru că după ploaie însemna mai mult decât o aventură traversarea de pe o parte pe alta a târgului, transformat într-o mare de noroi. Toamna, pe vremea ca acum, dar mai ploioasă, domnițele de situație mai bună erau transportate în ciubere până la teatrul sau la sala de bal din clădirea Apollo. Vajnicul care ținea ciubărul din față mai ținea și felinarul ca să-și lumineze calea. Duminicile, tineretul se distra mâncând înghețată și plimbându-se sub umbra copacilor ascultând muzica flașnetarului.
Trei crâșme și o fântână
În partea de sus a urbei, la biserica din cetate se putea ajunge pe poarta de lemn masiv a bisericii, ca o punte, lăsată cu lanțuri de fier peste șanțul cetății. Trei crâșme și o fântână îi aștepta pe trecătorii însetați. Treptele acoperite ce duceau spre cetate trădeau talentul lui Bodor Péter. Meșterul iscusit se pricepea la tâmplărie, grădinărit, ceasornicărie și lăcătușerie, semn că nu degeaba urmase studii de inginerie la Viena. Priceput fiind a construit mori, fântâni, poduri, orgi și a reușit să îmbine scările de lemn spre cetate fără să folosescă niciun cui metalic! Tot la fel a realizat și podul lat de opt-, și lung de 63 de metri peste Mureș.
Fântâna lui Bodor
Atracția urbei însă o reprezenta fântâna cântătoare din centrul pieței de zi, opera aceluiași Bodor Péter. Apa ce țâșnea pe patru țevi din peretele fântânii era captată din izvorul din cetate. Cupola fântânii era împodobită cu o statuie a lui Apollo ce părea că se delectează ascultând melodiile fântânii. Noaptea, în liniște, muzica se auzea până-n satele din împrejurimi, devenite între timp periferia orașului.
O furtună violentă în 1836 a dărâmat statuia și a deteriorat și instalația muzicală, ce nu a mai putut fi reparată niciodată. Legenda spune că meșterul fiind condamnat pentru fabricarea de bancnote false, ultima sa dorință ar fi fost să mai coboare odată în fântână. A meșterit ceva pe acolo, că de atunci a amuțit fântâna. Micul târg prăfuit, fără industrie adevărată, având câteva firme și o fabrică de zahăr amenințată veșnic de faliment, nu număra mai mult de 9.000 de suflete. Dar schimbarea nu era departe.
Și … a venit!
Suntem în 1902. Un tânăr îndrăzneț anunță la o ședință: „Onorabilul Consiliu să mă investească cu încrederea, cu dreptul decizional și cu Pecetea și eu vă construiesc un oraș nou!”. Oamenii se întrebau: ce-i cu rebeliunea asta văzând atâta agitație în urbea lor liniștită. Se astupau șanțuri, se făceau drumuri, se asfaltau străzile… De ce? „Ca să nu mai fim sat”, a răspuns Bernády, proaspătul primar al târgului de pe Mureș. Cârcotașii îl atacau: Unde am ajunge dacă fiecare ar face ce ar vrea? „Uncheșule, noi nu ieri ne-am trambalat aici”, spuneau făcând aluzie că tânărul nu era fiul urbei. Toată lumea știa că bătrânul Bernády, Dániel, a apărut pe lista cetățenilor în 1878 când a obținut și autorizația de funcționare pentru farmacia „La cerbul de aur,” unde va fi peste un secol și ceva, Piața Trandafirilor nr. 55. Fiul său, György, născut în 10 aprilie 1864 în Beclean, după studii de farmacie și drept, urmate la Pesta, avea să fie primarul ales al urbei!
„Nu orașul este pentru noi”
Din discursul său de instalare în funcție reieșea clar că vântul schimbării a ajuns și în micul târg de pe Mureș. „Voi biciui fără milă orice abuz și îmi voi da silința ca fiecare funcționar public să înțeleagă că nu orașul este pentru noi, ci noi suntem în slujba universității, a fiecărui om bogat sau sărac, prestigios ori de existență modestă, că este de datoria noastră ca să apărăm interesele rezonabile și legitime ale cetățenilor în limitele legii, indiferent de circumstanțe”, a rostit Bernády în consiliu. Apoi a trecut la fapte.
Curățenie la primărie
Primul său drum în calitate de primar a fost la casieria primăriei. Localnicii povesteau că finanțistul-șef scotea 22 de cutii de trabuc pline cu bani, din care solicitanții primeau diferite sume. Când s-au golit aceste cutii, nimeni nu mai primea nimic. Sistemul cutiilor a fost desființat de noul primar, odată cu demiterea câtorva „oameni de încredere”, găsiți vinovați de delapidare, incorectitudine. Unul dintre funcționari și-a tras un glonte în cap, alții au fost lipsiți de libertate, dar în scurt timp s-a făcut ordine la primărie. Spre mirarea tuturor, pentru prima oară după opt decenii, anul financiar 1903 s-a încheiat pe profit.
Activitate intensă în timpul mandatului de 11 ani
Orașul avea nevoie de bani, de foarte mulți bani. Credibilitatea odată cerescută, cinci bănci mari au oferit credite, peste 800 de licitații au fost organizate, sute de proiecte analizate, peste 3.000 de terenuri parcelate, trecute în cadastru. S-au deschis peste 100 de străzi, piețe, drumuri pietruite, asfaltate, pe marginea drumurilor s-au plantat puieți, pe scurt urbanizarea târgului se făcea într-un ritm susținut.
La plimbare cu trăsura
Întrebându-l pe birjar dacă e slobod, cum avea să facă peste ani și nea Iancu, nu îl trimitem acasă, ci pornim la pas, ca să vizităm orașul primarului Bernády. Atât de multe a construit și modernizat în micul târg, încât expresia „pe vremea lui Bernády”, a ajuns proverbială. Începând cu modernizarea infrastructurii, dezvoltarea distribuției și furnizării energiei electrice, precum și construirea unui sistem de alimentare cu apă și canalizare.
Acesta din urmă nu a ieșit cum ar fi vrut, uneori calitatea apei lăsând de dorit. De aceea s-a născut zicala, „Din cauza apei proaste sunt nevoit să beau apa de Borsec pe vremea lui Bernády”. De altfel, au apărut și plăcuțele de marmură pe clădiri cu inscripția „construită în mandatul primarului Bernady”.
Cinci școli primare de stat, Casa de copii, Școală Superioară de Comerț (actuala Universitate Petru Maior), Gimnaziul Romano-Catolic (Colegiul Național Unirea de azi), Școala Superioară de Fete (Colegiul Național Papiu de azi), Serviciul de Gospodărire Comunală, o școală muzicală, o galerie de artă, o bibliotecă, fabrici de cărămidă, școala de cadeți (actuala Universitate de Medicină și Farmacie), cel mai modern abator din zonă, băi comunale, ștrand ”rece” de vară, un restaurant la Platoul Cornești, poligonul, betonarea canalului Turbinei de azi sunt câteva din realizările primarului. Cea mai ambițioasă realizare, după clădirea primăriei, rămâne Palatul Culturii.
Primăria clădită pe aur
Bun strateg, Bernády știa cum să-și atingă scopul. „Noi nu construim pentru ziua de azi, clădirile noastre vor fi de folos urmașilor nepoților noștri cândva”, obișnuia să spună. Nu se grăbea să obțină votul pentru realizarea proiectelor sale. Cârcotașii nu ar fi fost de acord: „Ce ne trebe nouă…”, dar în cele din urmă întărindu-și echipa a obținut ce a vrut. Argumentul ce a contat pentru consilierii locali a fost promisiunea că pentru realizarea construcțiilor – prin licitație – va fi angajată forța de muncă locală! Construirea Palatului Primăriei (actualul sediu al prefecturii) a însemnat și prima grevă însemnată din istoria urbei. Era în 30 octombrie 1906. Greva muncitorilor a întârziat cu o săptămână construcțiile, lucru de neacceptat de Bernády. Intervenția în scandalul iscat între constructor și sindicaliști, fără a simpatiza cu aceștia din urmă, se termină prin compromis, ca lucrările să nu mai stagneze. În piatra de temelie a primăriei se zidesc monede de aur din cele aflate în circulație la vremea respectivă.
Palatul Culturii
S-au scris multe despre Palatul Culturii, această bijuterie a stilului secessionist, de aceea și din lipsă de spațiu nu zăbovim prea mult aici, dar un lucru totuși trebuie menționat. Legenda spune, că în urma călătoriei de două luni în țara Făgăduinței, unde a vizitat 40 de orașe, a studiat tot ce avea legătură cu zăcămintele de gaz, interesat fiind de subiect după descoperirea pungii de gaz de la Sărmașu, Bernády ar fi dat ordin ca să se ridice cu încă un etaj Palatul. Adevărul e că într-o scrisoare datată în 4 iunie 1911 în care dă aceste indicații, spune că aceasta va ajunge împreună cu el la bordul vaporului la New York și abia apoi se va întoarce la destinație. Lipsa de spațiu și nu admirația pentru zgârâie norii l-a inspirat pe primarul Bernády.
Să facem cunoștință cu primarul mason
Cel care a fost în două rânduri primarul ales al Tîrgu Mureșului, considerat „constructorul” orașului, Bernády György nu a negat nciodată că ar fi fost mason. A fost admis în 1895 în loja „Demokratia” din Budapesta, iar 1905 a participat la organizarea lojei masonice Bethlen Gábor din Tîrgu Mureș, fiindu-i conducător în prima etapă. Întâmplător, concursul de proiecte pentru construirea clădirii monumentale a primăriei în 1905 a fost câștigat de doi arhitecți, colegi de lojă masonică cu primarul. Proiectul „Reședință” al arhitecților Kommor Marcell și Jakab Dezső reprezenta o clădire în stil baroc, la care s-au adăugat concurenții de pe locurile II și III, astfel a reieșit un proiect în stil secession ce se remarcă prin turnul înalt de 50 m cu orologiul ce anunță trecerea vremii din sfert în sfert de oră. Statutul său de mason l-a ajutat în realizarea proiectelor sale grandioase, susțin gurile rele.
Căsătoriile primarului
Prima căsnicie a tânărului Bernady a durat aproape patru ani, terminându-se după ce tânăra sa nevastă a plecat în călătorie cu… fratele său mai mic. La o săptămână după pronunțarea divorțului dr. Bernady se căsătorește cu Madarász Erzsébet, actriță budapestană, care îi va sta alături 24 de ani. O fiică adoptivă a celor doi va deveni profesoară. După divorțul din 1913 se căsătorește cu văduva bogată a fostului primar general al Budapestei, aceasta fiind cea mai scurtă dintre căsniciile primarului, încheiându-se după numai 18 luni. Kelemen Margit a fost ultima soție care îi rămâne alături până la moarte. Primul și singurul copil al primarului, Györgyike, o fată blondă cu ochi albaștri a fost răpusă de boală la numai 17 ani. La mai puțin de un an părăsește scena vieții și Bernady, distrus de pierderea suferită.
Primarul n-a prea avut viață privată. În cei 11 ani de primăriat n-a fost niciodată în concediu. Dimineața la ora 6 venea trăsura trasă de doi cai gri ca să-i ducă în vizita de lucru, pe la opt ajungea la primărie, la două era primit cu alai acasă, ca după siesta înainte de ora cinci să fie înapoi la treabă. Aproape în fiecare seară era cineva dintre colegi la masă. Indiferent cine ar fi fost invitat, la ora 23 se scuza mergând la culcare, ca a doua zi să o ia de la capăt. Despre contoversatul primar mason s-au scris multe, au fost ziare de cancan în care 16 articole îl atacau, totul sfârșindu-se cu procese. Mica burghezie a urbei nu-i putea ierta că a doua sa nevastă, cu tenul măsliniu a ajuns să fie reprezentată într-o frescă din Palatul Culturii, ea fiind femeia cu rochia albastră, de etnie romă. Tot de comentat a fost și faptul că fetița adoptivă era de origine evreică. Ca un punct alb la adresa primarului, lui Bernady nu-i păsa câtuși de puțin de gura lumii!
Ar mai fi multe de povestit, dar Mașina Timpului stă să decoleze…
Erika MĂRGINEAN
(Bibliografie: Marosi Barna: Bernády György városa)