Reprezentanţii organizaţiilor politice maghiare din Transilvania au discutat, vineri, la Cluj-Napoca, despre un plan comun de acţiune. Participanţii la masa rotundă despre autonomie, formată la iniţiativa lui Katalin Szili, însărcinatul premierului ungar pentru activitatea de mediere, au început negocierile despre un document de lucru care conţine 12 puncte.
Aşa cum se precizează în declaraţia comună, transmisă agenţiei
ungare de presă MTI, odată cu formarea noului sistem de instituţii
a Uniunii Europene se va iniţia şi se va sprijini adoptarea celor
cinci principii cu privire la comunităţile naţionale autohtone,
formulate de către Ferenc Kalmár şi Katalin Szili.
Liderii organizaţiilor politice şi-au reafirmat, totodată,
angajamentul faţă de obiectivele stabilite în acordul de cooperare
semnat la 8 ianuarie 2018. Participanţii la masa rotundă au
declarat că susţin în unanimitate iniţiativa cetăţenească a
Consiliului Naţional Secuiesc şi roagă toţi cetăţenii europeni să
semneze documentul, că sprijină iniţiativele care servesc
reconcilierii româno-maghiare şi că aduc un omagiu înaintea celei
de-a 30-a aniversări a evenimentelor din 1989, de la Timişoara.
Declaraţia a fost semnată de vicepreşedintele executiv UDMR,
István Székely, de preşedintele executiv al Partidului Popular
Maghiar din Transilvania (PPMT), Tibor T. Toró, de deputatul József
Kulcsár Terza, reprezentând Partidul Civic Maghiar (PCM), din
partea Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT) Zoltán
Zakariás, respectiv preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc
(CNS), Balázs Izsák.
Reprezentanţii organizaţiilor politice maghiare din
Transilvania au convenit, la ediţia din luna iulie a mesei rotunde
despre autonomie, ca până la finalul lunii septembrie să elaboreze
un plan de acţiune cu privire la cooperarea operativă din următorii
doi ani.
Cele cinci principii cu privire la comunităţile naţionale
autohtone au fost prezentate, în cadrul uneia dintre prezentările
de la Universitatea de Vară de la Tuşnad (Tusványos), de Ferenc
Kalmár, însărcinat ministerial din partea Ministerului Afacerilor
Externe. Potrivit acestuia, sunt principii de bază faptul că
problema minorităţilor naţionale autohtone nu este o problemă de
afacere internă, ci una europeană; că identitatea naţională trebuie
protejată şi că, în acest sens, trebuie recunoscute atât drepturile
individuale, cât şi cele colective; că identitatea naţională nu
este însoţită neapărat de cetăţenie, iar comunităţile autohtone
trebuie să reprezinte elemente constitutive ale statelor.
În declaraţia comună semnată la 8 ianuarie 2018, preşedintele
UDMR, PPMT şi PCM au stabilit că, la o sută de ani de la Rezoluţia
de la Alba Iulia, sunt pregătiţi pentru un nou început, iar în
acest sens, propun societăţii româneşti un parteneriat şi solicită,
totodată, respect din partea acesteia. Au afirmat, de asemenea, că
autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc şi-o imaginează în
limitele istorice ale Ţinutului Secuiesc şi că în cadrul Ţinutului
Secuiesc autonom, limba maghiară trebuie să fie egală cu limba
română. Partidele au stabilit, că un alt obiectiv comun este
instituirea unui statut administrativ bilingv special al regiunii
istorice Partium şi realizarea autonomiei culturale pentru toţi
maghiarii.
MTI