Asociația Salvatorilor Voluntari 4×4 s-a înființat în 2017 și cu timpul a devenit funcțională în toate județele din România. Este vorba despre o comunitate de pasionați de offroad care își oferă serviciile, timpul și experiența în folosul celor care rămân împotmoliți pe drumuri mai greu accesibile sau în diferite situații mai deosebite.
Nu mică ne-a fost mirarea să aflăm că de exemplu în județul Mureș sunt înregistrați 135 de membri, iar în cazul rătăcirii minorului în pădurile din zona Sovata mai mulți dintre aceștia au participat activ la căutări. În 2024 au fost relativ puține incidente raportate la nivelul județului Mureș, dar de-a lungul timpului Comunitatea Rescue 4×4 Mureș a participat cu succes la 42 de incidente raportate. La nivelul României se vede o creștere semnificativă de incidente raportate acestei comunități cu peste 300 în 2024, dar recordul absolut s-a înregistrat în 2021 cu 775 de incidente raportate. Pandemia = ieșit mai des în natură = mai multe incidente.
Ce trebuie știut despre Rescue4x4.ro?
În primul rând că nu este un serviciu de urgență! Pentru orice fel de urgențe sunteți obligați să apelați 112!
Rescue4x4 este doar o asociație de voluntari care pot fi de folos în anumite situații. De exemplu, ați rămas împotmoliți pe un drum de țară și nu aveți soluții de a fi tractați. Intrați pe site-ul rescue4x4.ro și completați câteva date esențiale pentru a vă putea găsi: coordonate GPS, descrierea locului, localitățile din care se poate accesa zona în care vă aflați, etc; și câteva date tehnice relevante despre incident: poziția mașinii, tonaj, dacă aveți cârlig, sau alte detalii care pot fi de folos în situația respectivă: cum e accesul până la locul incidentului, datele de contact, câte persoane sunt implicate, etc.
După ce ați completat formularul site-ul trimite automat o notificare tuturor membrilor – peste 5.100 în toată România – și separat o notificare membrilor din județul în care sunteți împotmoliți, fiecare județ având și grupuri de comunicare separate. Astfel, chiar și membrii aflați doar în tranzit prin zona respectivă vor fi înștiințați și pot interveni. Acest aspect este deosebit de important în anumite sezoane din an și pe anumite trasee offroad mai circulate.
Trebuie spus că Rescue 4×4 lucrează și are protocoale de colaborare cu toate structurile de salvare din România: SMURD, Pompierii, Jandarmeria, Poliția.
Cristian Teodorescu