Reprezentanţii Bisericii Evanghelice din Sighişoara au declarat, marţi, pentru AGERPRES, că restaurarea unuia dintre cele mai vechi monumente istorice din Cetatea Medievală, Biserica Mănăstirii, care costă circa 1 milion de euro, se va finaliza în vara anului viitor.
„Finanţăm lucrarea din fonduri proprii, statul roman nu ne-a ajutat cu nimic. Noi am avut noroc că am dobândit două clădiri care au fost naţionalizate în 1948, e vorba despre două şcoli. Le-am vândut şi din acei bani facem restaurarea, lucrarea costă aproape 1 milion de euro. Decizia de restaurare a fost luată cu vreo 15 ani în urmă, în 2003 am terminat cu Biserica din Deal care a fost o lucrare de anvergură, acolo finanţarea a fost făcută de către Fundaţia Messerschmitt, ulterior a fost finanţată de către Ministerul Culturii. Ne-am propus să avem restaurate ambele biserici, fiindcă sunt monumente la fel de valoroase şi trebuia făcut ceva. Noi am mizat că putem să o refacem pe fonduri europene, nu am reuşit pentru că nu e biserică fortificată. A fost un program de finanţare care a fost accesat la nivelul Consistoriului Evanghelic din Sibiu s-au făcut restaurări în jur, la Apold, Cloaşterf etc., dar noi nu am reuşit să ne încadrăm. Din păcate nu am găsit nicio altă sursă de finanţare deşi din 2005 tot am căutat”, a declarat reprezentantul Bisericii Evanghelice, Hans Bruno Fröhlich.
El a spus că Biserica Mănăstirii a fost într-o stare mult mai bună decât era Biserica din Deal – care era chiar pe punctul de a se surpa, dacă nu se intervenea în anii 90 – şi aceasta întrucât aceasta a fost folosită.
Reprezentantul Bisericii Evanghelice susţine că la Biserica Mănăstirii, care este situată chiar lângă Turnul cu Ceas, erau probleme cu vitraliile, cu faţada, iar în sacristie eu apărut o serie de crăpături.
Hans Bruno Fröhlich a arătat că lucrările erau prevăzute să se încheie iniţial în luna decembrie a acestui an, însă pandemia dar şi lipsa unor specialişti a dus la această întârziere.
Arhitecta Aurora Tărşagă a arătat că lucrarea de restaurare a Bisericii Mănăstirii este destul de complexă şi că necesită participarea a numeroase echipe specializate atât în construcţii, cât şi în restaurări de vitralii, pictură sau de lucrări executate în piatră.
„Am făcut proiectul tehnic pentru restaurarea Bisericii Mănăstirii încă din 2017. Proiectul, realizat pe fondurile parohiei, conţine consolidare, restaurare faţade, ancadramente vitralii şi lucrări la şarpantă, restaurarea şarpantei şi înlocuirea învelitoarei. Iniţial am spus că facem doar reparaţii la acoperiş, însă am constatat că ţigla este foarte afectată drept pentru care s-au găsit sponsorizări pentru a se putea înlocui măcar pe navă, cu o ţiglă asemănătoare, antichizată, rămânând ca pe zona de cor să folosim din ţigla care este bună, pentru a recrea imaginea. La fel, pe iluminator o să avem o ţiglă glazurată pe care sperăm că o confecţionăm aici, în Sighişoara, cu un artist plastic (…) Până acum suntem foarte mulţumiţi de calitatea lucrărilor, avem specialişti pe fiecare componentă, pe piatră, pe zona de pictură, vitralii. Toţi, în momentul acesta, sunt pe schelă şi lucrează”, a declarat arhitectul Aurora Tărşagă.
Potrivit arhitectului, până acum s-a ajuns la jumătatea lucrărilor de restaurare şi se estimează că în a doua parte a anului viitor Biserica Mănăstirii să fie redat circuitului turistic.
„Până acum rapoartele sunt bune şi eu zic că ne vom încadra în termen. Mai întâi am făcut studii istorice, analize fizico-chimice pe toate zonele pe care am intervenit, partea de infrastructură e făcută de ingineri din Cluj, noi ne-am ocupat de arhitectură şi instalaţii. Deci suntem în grafic”, a precizat arhitectul.
Biserica Mănăstirii a fost ridicată în zona unei mănăstiri dominicane construită în secolul XIII, din care se mai conservă doar un coridor pe latura nordică.
Forma actuală a bisericii datează din anul 1677, este o biserică în stil gotic cu trei nave de înălţimi egale şi dimensiuni de 44,5 metri lungime şi 12,6 metri lăţime.
În interiorul acestei biserici se află o cristelniţă de bronz din 1440, un toc de uşă, sculptat în 1570 de pietrarul Toma, deţine 35 de covoare orientale din secolele XVI şi XVII, o orgă barocă, este împodobită cu strane şi balcoane decorate cu sculpturi. AGERPRES