Poliţia Rutieră Harghita instituie restricţie de circulaţie pe DN 12/C, pe perioada iernii, pentru vehiculele mai lungi de 10 metri, pentru evitarea blocării circulaţiei în zonă, mai ales pe sectorul de drum care străbate Cheile Bicazului şi staţiunea Lacu Roşu.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că decizia a fost luată în urma unei solicitări a Secţiei de Drumuri Naţionale Harghita şi având în vedere experienţa anilor trecuţi, când circulaţia a fost perturbată sau blocată, atunci când drumul era acoperit de zăpadă.
,,Autovehiculelor sau ansamblurilor de vehicule cu lungimea mai mare de 10 metri le este interzis accesul pe D.N. 12/C, până la sfârşitul lunii martie 2014. (…) Se vor monta indicatoare rutiere cu mențiunea: – Accesul interzis autovehiculelor sau ansamblurilor de vehicule cu lungimea mai mare de 10 metri – , întrucât sectorul de drum menţionat cuprinde un număr mare de curbe cu raza mică, iar trecerea unor asemenea vehicule îngreunează traficul rutier pe timpul iernii, putând duce chiar la blocarea drumului”, a explicat Gheorghe Filip.
La rândul său, şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Harghita, Cătălin Romanescu, a arătat că restricţia va intra în vigoare în momentul în care se va instala iarna, măsura fiind necesară pentru că în anii trecuţi tirurile sau vehiculele mai lungi rămâneau blocate în Cheile Bicazului şi drumarii erau nevoiţi să le tracteze.
Rute ocolitoare
Şoferii vehiculelor supuse restricţiei pot alege următoarele rute ocolitoare: DN12 Gheorgheni-Topliţa-DN 15 Topliţa-Borsec-Poiana Largului-Bicaz sau DN 12 Gheorgheni- Miercurea Ciuc-DN 12A Miercurea Ciuc- Comăneşti- DN 2G Comăneşti-Bacău- DN 15 Bacău- Piatra Neamţ-Bicaz.