Carantina de NOAPTE se va aplica de la ora 20.00, față de 22.00, cât este acum, în zilele de VINERI, SÂMBĂTĂ, DUMINICĂ în localitățile în care rata de infectare este peste 4. Tot în aceste localități, de la ora 18.00 vor fi închise magazinele și activităţile de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private.
- În localitățile în care incidența cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori depășește 7,5 aceste măsuri se aplică pe TOATĂ DURATA SĂPTĂMÂNII
Restricțiile sunt în vigoare de DUMINICĂ la nivel național, potrivit hotărârii adoptate joi de guvern:În toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00—5,00, cu următoarele EXCEPȚII : - deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
- deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
- deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
- deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;
În toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 20,00—5,00, cu aceleași EXCEPȚII ca mai sus.
Se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00-21,00., iar în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5,00—18,00, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori.
Prin EXCEPȚIE unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, şi cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
- Se SUSPENDĂ activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness în localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori