Locuitorii de pe 36 de străzi din Sighişoara şi Cristuru Secuiesc vor beneficia de servicii civilizate de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare, datorită investiţiilor făcute din fonduri europene de către Compania AQUASERV.
Lucrările includ, printre altele, extinderea cu peste 5 km a reţelei de apă potabilă din Sighişoara pe 12 străzi şi construirea a 3 staţii de pompare apă potabilă. Reţeaua de canalizare va fi de asemenea extinsă cu peste 9 km, pe 14 străzi din localitate, urmând să se construiască şi 3 staţii de pompare ape uzate.
La Cristuru Secuiesc investiţia presupune extinderea reţelei de canalizare cu 5,5 km pe 10 străzi din oraş şi construirea unei staţii de pompare ape uzate.
Toate aceste investiţii sunt incluse în proiectul Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Mureş, cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, iar în urma acestora mii de locuitori din cele două oraşe, se vor bucura de servicii civilizate de alimentare cu apă şi canalizare.
Ca urmare a finalizării procedurii de achiziţie publică, în data de 17.07.2014, a avut loc la sediul S.C. Compania AQUASERV S.A. din Tîrgu-Mureş, semnarea Contractului de lucrări, având ca obiect “ Sighişoara/Cristuru Secuiesc – Reabilitare conducte de aducţiune, extindere reţele de apă potabilă şi canalizare, staţie de pompare apă potabilă, staţii de pompare ape uzate şi conducte de refulare” cu S.C. GRUP 4 INSTALAŢII S.A.. Autoritatea Contractantă este S.C. Compania AQUASERV S.A. Tîrgu-Mureş.
Acesta este cel de-al 13-lea contract de lucrări semnat în cadrul mega-proiectului POS Mediu şi are o durată de execuţie de 18 luni de la data începerii, la care se adaugă 12 luni perioada de notificare defecte. Valoarea investiţiei este de 19.472.365,53 lei, la care se adaugă T.V.A., conform legislaţiei în vigoare.
Descrierea proiectului
Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Mureş
Valoarea totală a proiectului este de 110.875.965 Euro. Perioada de implementare este 2011-2015. Beneficiari sunt aproximativ 300.000 de locuitori din zona de operare AQUASERV. Proiectul este implementat de către Operatorul Regional Compania AQUASERV S.A. Tîrgu-Mureş şi reprezintă cea mai importantă investiţie de până acum, din judeţul Mureş, în domeniul infrastructurii de apă potabilă şi canalizare.
Detalii pe pagina www.aquaserv.ro/POS Mediu
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.