Participanţii la prima ediţie a Festivalului Roman de la Călugăreni, care va avea loc în data de 3 august, la castrul şi vicusul roman din acest sat, se vor putea înfrupta din mâncărurile specifice Imperiului Roman, gătite după reţetele lui Apicius, care s-au păstrat din antichitate.
Organizatorii Festivalului Roman de la Călugăreni, arheologii mureşeni Nicoleta Man şi Szilamer Panczel, au declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că pe lângă mâncărurile romane pregătite de pensiunile din zonă, doritorii vor putea participa la cele 11 ateliere de meşteşuguri şi artă romană, printre care şi cel de bucătărie.
Pentru reconstituirea vieţii celor 500 de soldaţi romani din Legiunea a XIII-a Gemina şi a familiilor acestora, care au trăit în castrul (tabăra fortificată) şi în vicusul (aşezarea civilă) de la Călugăreni, arheologii Muzeului Judeţean Mureş au apelat atât la descoperirile arheologice din zonă, cât şi la asociaţii specializate în tradiţiile şi obiceiurile romane.
În cadrul festivalului vor fi organizate demonstraţii militare şi lupte de gladiatori în curtea Teatrului Şură din Călugăreni, cu participarea Asociaţiei Virtus Antiqua din Cluj Napoca, Terra Dacica Aeterna şi Garda de la Apulum. Acestea vor organiza parade, exerciţii de antrenamente ale gladiatorilor, un ritual religios în faţa zeiţei protectoare a ludus-ului şi a gladiatorilor sau jocurile romane cum sunt ”rota”, ”delta” sau ”duodecim scrita”, alături de celebrii Asterix şi Obelix.
În cadrul Festivalului Roman de la Călugăreni, participanţii mai înstăriţi îşi vor putea cumpăra inclusiv sclavi, timp de o oră, în cadrul licitaţiei care va fi organizată la Teatrul Şură.
De asemenea, pasionaţii vor putea vizita expoziţia de descoperiri arheologice din zonă, dar şi şantierul arheologic al sitului roman, pe care lucrează, alături de specialiştii Muzeului Judeţean Mureş, 20 de specialişti străini şi în jur de 50 de studenţi din România, Ungaria şi Germania, în cadrul unui program de studii finanţat prin Programul Erasmus.
În perioada Festivalului Roman, dar şi până la data începerii acestuia, pe şantierul arheologic vor munci specialişti şi studenţi de la Universitatea Humboldt Berlin, Universitatea din Köln, Universitatea Tehnică din Budapesta, Colegiul Tehnic Erfurt, Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta, Universitatea din Pecs, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Universitatea Petru Maior din Târgu Mureş.
Festivalul are menirea de a promova cercetările care se desfăşoară în castrul şi vicusul roman de la Călugăreni şi pe ansamblul de castre de pe limes-ul de est al Daciei romane – Călugăreni, Sărăţeni, Brâncoveneşti şi a celor patru turnuri de pază de la Ibăneşti, Eremitu, Săcădat şi Chiherul de Jos.
AGERPRES