ARESTAT PREVENTIV PENTRU O FAPTĂ DE VIOLENȚĂ
La data de 26 februarie a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică Târgu Mureș – Compartimentul Proximitate au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui tânăr, de 16 ani, în urma documentării activității infracționale, raportat la o faptă de violență. Față de acesta, instanța a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile.
Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 26 februarie a.c., aflându-se pe strada Valea Rece din municipiul Târgu Mureș, cel în cauză ar fi înțepat cu un obiect tăietor-înțepător o femeie, de 27 de ani, la nivelul membrului superior stâng.
S-a stabilit că aceasta ar fi necesitat pentru vindecare aproximativ 8-9 zile de îngrijiri medicale.
În baza probatoriului administrat, polițiștii de proximitate au emis pe numele său ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, în continuare fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Mureș.
De asemenea, la data de 27 februarie a.c., a fost prezentat unui judecător de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Târgu Mureș, care a admis propunerea formulată și a emis față de tânăr un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate în cauză, sub supravegherea unității de parchet competente.