Un bărbat din Iernut, bănuit de comiterea unei infracţiuni de omor calificat, a fost reţinut pentru 24 de ore. Ieri, 17 noiembrie a.c, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Iernut au fost sesizaţi că o femeie, din localitate, a fost agresată fizic, prezentând o plagă la nivelul gâtului.
S-a constituit o echipă operativă, formată din poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului Criminalistic şi Poliţiei oraşului Iernut, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş.
În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, a fost identificată o femeie, de 76 de ani, din lernut, care prezenta mai multe plăgi înjughiate, echipajul SMURD constatând decesul acesteia.
La scurt timp de la comiterea faptei, în urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţistii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au reuşit blocarea în trafic şi prinderea bărbatului bănuit de comiterea faptei de omor calificat, un tânăr, de 27 de ani, din Iernut.
În această dimineaţă, 18 noiembrie a.c, cel în cauză a fost reţinut preventiv pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei, pentru dispunerea măsurilor legale ce se impun.
Cercetările continuă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş.
La activităţi au participat poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş, luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile “Regele Ferdinand” Tîrgu Mureş.