La data de 01 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Tîrgu Mureş au fost sesizați prin Apel 112, de către un bărbat, din localitatea Tîrgu Mureş, cu privire la faptul că o persoană necunoscută i-a sustras un motofierăstrău.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit faptul că la aceeaşi dată, o persoană de sex masculin ar fi sustras din fața imobilului bărbatului, situat pe strada Voinicenilor, un motofierăstrău.
În urma activităţilor specifice, poliţiştii au reuşit identificarea unui bărbat, de 34 de ani, din Tîrgu Mureş, bănuit de comiterea furtului, asupra acestuia fiind găsit şi bunul sustras.
La data de 01 iulie a.c., faţă de bărbat a fost luată măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, iar în cauză cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.