Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Râciu au reținut un bărbat, de 31 de ani, bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt calificat de pe raza comunei Sântana de Mureș, județul Mureș. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
La data de 27 octombrie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Râciu au fost sesizați cu privire la faptul că, persoane necunoscute ar fi pătruns fără drept într-un imobil de pe raza localității Curteni, comuna Sântana de Mureș, de unde ar fi sustras bunuri în valoare de 1000 de lei.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au reușit identificarea unui bărbat, în vârstă de 31 de ani, bănuit de comiterea faptei.
La data de 03 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Râciu au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în urma căreia prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Activitatea a beneficiat de sprijinul Serviciului de Acțiuni Speciale Mureș.
Bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “furt calificat”, fiind introdus în Centru de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a acestuia.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE