Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureș au identificat și reținut pentru 24 de ore, un bărbat bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
La data de 21 decembrie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureș au identificat un bărbat, de 35 de ani, din municipiul Târgu Mureș, bănuit de comiterea unui furt dintr-o locuință, situată în aceeași localitate.
În fapt, din cercetări a reieşit că în perioada mai-iunie a.c., cel în cauză, ar fi pătruns prin efracție, într-un imobil din municipiul Târgu Mureș, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu de aproximativ 4.000 de lei. În urma administrării probatoriului, la aceeași dată, faţă de acesta, poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș