Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au reţinut ieri, pentru 24 de ore, două persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
La data de 7 august iulie a.c., în jurul orei 04,00, poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr . 4 Ungheni au fost sesizaţi de un cetăţean, despre producerea unui posibil furt dintr-o locuinţă situată în localitatea Cerghizel.
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au surprins doi bărbaţi în timp ce ieşeau din curtea imobilului respectiv, care, la vederea organelor de poliţie, au abandonat bunurile sustrase şi s-au întors în curtea aceluiaşi imobil, unde au fost prinşi de către poliţişti cu sprijinul altor trei bărbaţi, vecini cu persoana vătămată.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii i-au identificat pe cei doi bărbaţi, unul fiind de 32 de ani din comuna Ernei, iar celălalt, de 34 de ani din localitatea Cerghizel, iar autoturismul cu care aceştia se deplasau şi care aparţinea unuia dintre aceştia, a fost ridicat în vederea indisponibilizării.
În fapt, cei doi bărbaţi ar fi pătruns în imobilul situat în localitatea Cerghizel şi ar fi sustras din locuinţă bunuri de uz casnic, acestea fiind restituite persoanei vătămate de către poliţişti.
La aceeaşi dată, în urma administrării probatoriului, faţă de cei doi bărbaţi a fost luată măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş.