Poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.7 Deda, au reținut la data de 05 mai a.c., două persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
La data de 03 mai a.c., în jurul orei 08.40, poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Deda au fost sesizaţi cu privire la faptul că din fața unei cabane situate pe raza comunei Lunca Bradului, autori necunoscuți au sustras un autoturism.
În fapt, din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că cele sesizate se confirmă, respectiv în noaptea de 02 spre 03 mai a.c., persoane necunoscute ar fi sustras un autoturism, din fața unei cabane din comuna Lunca Bradului, prin folosirea cheii autoturismului, lăsată în interiorul acestuia.
În urma activităților informativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat doi bărbați, de 25, respectiv 36 de ani, din comuna Lunca Bradului, bănuiți de comiterea faptei, totodată autoturismul în cauză fiind identificat pe raza municipiului Reghin.
La data de 05 mai a.c., față de cei în cauză, polițiștii au luat măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, sub coordonarea unității de Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin.