În perioada 27-29 Mai, la Predeal a avut loc competiția de tir cu arcul, Cupa Casei Regale, ediția a-II-a, evenimentul de gală organizat sub egida Federației Române de Tir cu Arcul. Aflată sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu a adunat sportivi din toate categoriile și diviziile: arc recurve olimpic, compound și barebow. Arcași din toată țara au concurat în pofida vremii capricioase care a întrerupt de mai multe ori competiția.
Festivitatea de premiere a fost oficiată de Alteța Sa Regală Principesa Sofia, alături de campioana olimpică la scrimă, Ana Maria POPESCU (Brânză), precum și de alte personalități locale, reprezentanți din domeniul public.
CS Șoimii de Mureș a participat cu 6 sportivi, câte doi la fiecare divizie reușind să se claseze pe podium la toate cele 3 divizii. Deși a început acest sport de puțin timp, dar având o evoluție spectaculoasă, la numai 14 ani, participând la categoria seniori, Salca Codrin a reușit să ocupe locul I depăsind 16 dintre cei mai buni seniori la divizia Compound. Acest concurs i-a adus și selecția în lotul Național al României, poziție care îi va oferi o creștere în performantă în următoarea perioadă. Un al doilea loc I a fost ocupat de Turbatu Cătălin în divizia Barebow, fiind un rezultat așteptat având în vedere nivelul de performantă la care a ajuns acest sportiv, iar la divizia Recurve Olimpic, Andrei Avram s-a clasat pe locul III din 10 arcași.
Urmează pregătirea sportivilor pentru competițiile outdoor: target, field și 3D, care se vor încheia în toamnă cu Campionatele Naționale la fiecare probă.
Felicitări Șoimilor de Mureș pentru prestație și mult succes în competițiile viitoare.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.