Inspectoratul Școlar Județean Mureș a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională ale absolvenților clasei a VIII-a (înainte de contestații) – sesiunea 2024.
În județul Mureș, 2735 candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5.00 (cinci), adică 68,59 %.
3 candidați au încheiat examenul cu media generală 9,95 la următoarele unități de învățământ: Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Tg. Mureș, Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” Tg. Mureș și Colegiul Național „Unirea” Tg. Mureș.
La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5.00 (cinci) 2717 candidați ( 67,78%), iar 4 candidați au fost notați cu 10 (zece).
La proba de Matematică, 2426 candidați (60,78%) au note peste sau egale cu 5.00 (cinci), iar 8 candidați au obținut nota 10 (zece).
La limba și literatura maternă, 1221 de candidați (89,77%) au obținut note mai mari sau egale cu 5.00, iar 11 candidați au obținut nota 10 (zece) la limba maghiară.
Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 4 iulie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).
Candidații care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai candidaților minori.
Rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie.