Inspectoratul Școlar Județean Mureș a centralizat rezultatele înregistrate la
Evaluarea Națională ale absolvenților clasei a VIII-a (înainte de contestații) – sesiunea
2023.
În județul Mureș, 2871 candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5
(cinci), adică 71,50%.
5 candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece) la următoarele
unități de învățământ: Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Târgu Mureș (2
candidați), Școala Gimnazială „Europa” Târgu Mureș (1 candidat), Școala Gimnazială
„Mihai Viteazul” Târgu Mureș (1 candidat), Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian”
(1 candidat).
La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5
(cinci) 2711 candidați ( 69,0%), iar 15 candidați au fost notați cu 10 (zece).
La proba de Matematică, 2856 candidați (71,13%) au note peste sau egale cu 5
(cinci), iar 37 de candidați au obținut nota 10 (zece).
La limba și literatura maternă, 1142 de candidați au obținut note mai mari sau
egale cu 5, iar 9 candidați au obținut nota 10 (zece) la limba maghiară.
Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace
electronice, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 29 iunie (în
intervalul orar 8:00 – 12:00).
Candidații care depun/transmit contestațiile completează, semnează și
depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota
acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială,
prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către
părinții/reprezentanții legali ai candidaților minori.
Rezultatele finale vor fi afișate marți, 4 iulie.
Inspector școlar general
prof. drd. Sabin-Gavril PĂȘCAN