Rezultatul financiar al WizzAir din trimestrul al treilea, deteriorat semnificativ
Rezultatul financiar al WizzAir din trimestrul al treilea, deteriorat semnificativ

Rezultatul financiar al WizzAir din trimestrul al treilea, deteriorat semnificativ

Rezultatul financiar al companiei aeriene maghiare low-cost WizzAir, pentru cel de-al treilea trimestru financiar, încheiat la 31 decembrie, s-a deteriorat semnificativ în comparaţie cu rezultatul din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Potrivit raportului publicat pe pagina de internet a companiei
aeriene, deşi traficul de pasageri a crescut cu 14,9% şi a atins
cifra de 8,1 milioane, iar veniturile au crescut cu 21,2% şi au
ajuns la 512,7 milioane de euro, încasările abia au acoperit
costurile operaţionale, iar profitul net, de după impozitare, a
fost de numai 1,7 milioane de euro, ceea ce reprezintă o scădere de
87,6% faţă de anul precedent.

Cheltuielile companiei au crescut cu 25,6% în trimestrul în
cauză şi au atins, astfel, 512 milioane de euro – în primul rând
din cauza creşterii anterioare a preţurilor kerosenului, scrie în
analiza WizzAir. Numai acest element a înregistrat o creştere de
21,6%.

József Váradi, directorul companiei aeriene a subliniat că, pe
lângă creşterea cu 15% a numărului de curse, gradul de ocupare al
zborurilor a crescut cu 2%, ajungând la 91%, iar nivelul crescut al
preţurilor kerosenului a fost contrabalansată cu reducerea
nivelului de expansiune.

În plus, acesta a mai menţionat că încasările din veniturile
suplimentare a crescut cu 6%, parţial datorită noilor condiţii de
transport pentru bagaje, introduse din luna noiembrie.

Cunoscând rezultatul financiar, WizzAir nu şi-a schimbat
aşteptările în privinţa profitului pentru întregul an, luând în
calcul, în continuare, un profit anual net de 270-300 de milioane
de euro.

MTI