Rockerii au prioritate vara aceasta! 3 festivaluri rock se vor desfășura pe teritoriul României, 3 festivaluri care vor aduce pe scenă cele mai populare trupe ale momentului.
Primul festival este ARTmania de la Sibiu. Festivalul va avea loc între 22 și 24 iulie 2022. Printre formațiile internaționale care vor urca pe scenă se regăsesc: Transatlantic, pentru prima oară în România; Mercyful Fate, de asemenea pentru prima dată în România; My Dying Bride; Testament; Cult of Luna și altele, alături de care vor sta și trupe românești.
Prețul unui abonament la ARTmania este de 450 de lei. Festivalul se află la a 15-a ediție.
Al doilea eveniment în ordine cronologică este Rockstadt Extreme Fest care se va desfășura la Cetatea Râșnov din județul Brașov. Festivalul ține 4 zile, între 4 și 7 august 2022. Printre trupele pe care le puteți vedea pe cele două scene se numără: Bullet For My Valentine, Lamb Of God, Behemoth, Heaven Shall Burn, Philip H. Anselmo And The Illegals (Performing A Vulgar Display Of Pantera), Carcass, Kataklysm, Overkill, Rotting Christ, Rise Of The Northstar, The Black Dahlia Murder și multe altele.
Prețul unui bilet pentru 4 zile de festival este în prezent 700 de lei. A 8-a ediție Rockstadt Extreme promite multă nebunie.
Cel de-al treilea eveniment este în următoarea lună, astfel încât, rockerii să aibă puțin răgaz. La finele lunii iulie – festival; la începutul lunii august – festival. E nevoie și de recuperare după atâtea zile pline de muzică și magie. Așa că următorul festival rock are loc în septembrie, la început: Maximum Rock Festival, între 09 și 10 septembrie 2022. Anul acesta festivalul se va desfășura puțin diferit, în sensul că data oficială de începere este 7 septembrie, iar primele două zile sunt dedicate unor seminarii în care invitații vor aborda teme de interes pentru industria muzicală și în special pentru tinerele formații, de la drepturile de autor și până la organizarea de evenimente. Primele formații internaționale confirmate pentru Maximum Rock Festival 2022 sunt: Infected Rain, Atheist și Subterranean Masquerade. Pe scenă vor urca și formații românești și încă așteptăm restul artiștilor care vor fi prezenți.
Aproape incredibil, dar primele bilete pentru Maximum Rock costă doar 99 de lei, așa că dacă sunteți doritori, nu mai stați pe gânduri. Evenimentul va avea loc la Arenele Romane în București și a ajuns la cea de-a 9-a ediție.
Pe lângă cele trei festivaluri titanice, mai există evenimente rock vara aceasta. Gugulan Rock Open Air Festival ce va avea loc în perioada 12 și 13 august 2022 în Caransebeș, unde primul headliner anunțat este trupa Swallow the Sun. Maris Fest-ul nostru, care e întotdeauna în top în preferințele rockerilor, pentru că este o combinație de rock și motociclism și anul acesta se pune accentul pe adrenalină. La Maris Fest o să îi vedem pe incomparabilii băieți de la Dubioza Kolektiv, dar line-up-ul este unul foarte bogat și merită consultat. Festivalul se desfășoară între 19 și 21 august 2022.
Ultimul și de fapt primul eveniment rock ce urmează este concertul Slipknot din 20 iulie de la Romexpo. Pentru concert există 3 tipuri de bilete disponibile momentan: în valoare de 230 de lei, de 330 de lei, care sunt reduse de la 250 de lei respectiv 350 de lei sau un tip de bilet premium care permite accesul mai devreme în locație și care vine cu un ecuson special cu Slipknot și cu un item de merchandise cu design special, în valoare de 925 de lei.
Deși am enumerat o mulțime de evenimente rock care populează vara aceasta, ele nu sunt singurele. Există multe alte concerte și festivaluri în țară, care promovează trupe autohtone și care merită atenția dumneavoastră.
Anamaria Luisa Marcu