România va avea suficient gaz în depozitele naționale, încât să fie acoperit necesarul energetic pentru iarnă. Anunțul a fost făcut de președintele Partidului Național Liberal, premierul Nicolae Ciucă.
“În acest moment, depozitele de gaz metan ale țării sunt 47% pline, ceea ce înseamnă că țara noastră a acționat mult mai repede decât calendarul pe care l-a stabilit Comisia Europeană pentru statele membre. Ținta pentru 1 august este de 46%, iar România a depășit-o încă din prima jumătate a lunii iulie. Suntem înaintea calendarului european de acumulare a rezervelor pentru iarnă ca urmare a faptului că o mare parte din gazul metan extras în România este stocat. Astăzi a fost atins procentul-record de 70% de gaz din producția internă, trimis în depozitele naționale!” a transmis prim-ministrul României.
Anunțul președintelui Partidului Național Liberal vine în contextul în care securitatea energetică a țării noastre este extrem de importantă. “Obiectivul stabilit la nivel european este ca, până la 1 noiembrie, depozitele de gaz ale tuturor statelor membre să fie cel puțin 80% pline. Așa cum a anunțat președintele PNL, domnul Nicolae Ciucă, menținând ritmul accelerat, vom reuși să atingem acest procent chiar înainte de termen. Este o dovadă a faptului că liberalii înțeleg nevoia românilor de a avea siguranța energetică și împreună identificăm soluții pentru a traversa această perioadă dificilă.” a spus președintele PNL Mureș, Ciprian Dobre.
După începerea exploatării la Marea Neagră, care a suplimentat cu zece la sută capacitățile interne de producție de gaze naturale, eforturile instituțiilor și companiilor responsabile trebuie să se concentreze pe creșterea capacităților de producție, depozitare și extracție din depozite.
România are gaz suficient în depozite pentru iarnă
Category: Stirile Punctul