România a jucat azi, la Ras al Khaima, în premieră, finala Campionatului Mondial de minifotbal, în compania Kazahstanului. Adversarii porneau ca favoriţi, în vreme ce România, dublă medaliată cu bronz la Mondiale şi multiplă campioană europeană, îşi atinsese deja obiectivul, o medalie la mondiale.
Meciul a debutat echilibrat, fără mari ocazii în primele 10 minute. Apoi ai noştri au preluat iniţiativa şi au controlat jocul. Au expediat mai multe şuturi spre poarta adversă , în vreme ce kazahii, aproape deloc. Am avut 2-3 ocazii bune de gol, dar nefructificate. Pe final de primă repriză, asiaticii au deschis scorul printr-un autogol al lui Mircea Ungur, care a deviat mingea nefericit, în proprie poartă. A fost primul, să zicem, şut pe poartă al kazahilor.
În premieră la acest Campionat Mondial, România a fost condusă. Ai noştri au început repriza secundă înghesuindu-şi adversarii în jumătatea proprie, care nu au ieşit de acolo minute bune. Mureşeanul Adrian Balea a fost la o palmă de egalare în minutul 33, dar mingea a ocolit milimetric poarta kazahilor. În alte câteva situaţii, portarul asiatic a fost salvator.
Contrar cursului jocului, tot asiaticii au marcat, după ce Bogdan Covaci a pierdut copilăreşte o minge şi i-a pus pe adversari pe o contră letală. Pe final, antrenorul nostru a scos şi portarul, pentru a ataca în superioritate numerică. Kazahii s-au apărat ca sovieticii la Kursk-Orel şi au scăpat, cum necum, fără gol încasat până cu 3-4 minute înainte de final. Atunci, ai noştri au primit un penalty pentru un fault al portarului advers, iar Balogh a transformat.
Au urmat minute de presiune la poarta kazahilor, iar acelaşi Marius Gabriel Balogh a egalat cu un şut pe jos, în dreapta portarului, în penultimul minut de joc. S-a intrat, astfel, în prelungiri.
Şi aici, tot România a fst echipa pozitivă, care a căutat să joace şi să caute golul victoriei, în vreme ce echipa Kazahstanului s-a preocupat mai mult de faza defensivă. Prima repriză de prelungiri s-a încheiat fără gol. În a doua, tot ai noştri au fost la timona meciului, dar n-au mai putut marca. Aşa că s-a trecut la lovituri de departajare de la 7 metri.
Prima serie a câte trei lovituri au fost toate transformate. După care kazahii au ratat. Lovitura decisivă a fost executată de mureşeanul Mircea Ungur, care a ratat. Am fi fost campioni mondiali dacă Ungur marca. La 12-12, Mircea Popa a avut din nou victoria în vârful ghetei (asiaticii rataseră), dar a apărat portarul kahaz. Am mai ratat încă o şansă de a tranşa meciul, după ce un alt kazah dăduse pe lângă.
În final, Covaci a marcat după o ratare a Kazahstanului, astfel că România a învins cu 14-13. România e campioană mondială la minifotbal. Bravo băieţi!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.