2.500 MWh pe oră merg în țara vecină la prețuri de până la 20 de centi pe MWh, apoi importăm energie scumpă seara când crește consumul intern.
România se confruntă cu o situație paradoxală pe piața energiei electrice: produce cantități uriașe de electricitate din surse fotovoltaice pe care le exportă la prețuri derizorii în Ungaria, pentru ca apoi să importe înapoi energie la prețuri de câteva ori mai mari când consumul intern crește, seara.
Fenomenul a atins amploare în ultimele zile, când exporturile către Ungaria au ajuns la aproape 2.500 MWh pe oră la prânz, reprezentând aproximativ 78% din capacitatea maximă de interconexiune între cele două țări. Prețurile la care se vinde această energie sunt incredibil de mici, între 20 de centi și 8,4 euro per MWh.
Modelul urmează un ciclu predictibil: dimineața și la prânz, când producția solară este la maximum, România exportă masiv energie ieftină. Seara, când consumul intern crește și producția fotovoltaică scade, țara devine importator net, aducând energia înapoi la prețuri mult mai mari – peste 100 de euro per MWh.
Problema de fond constă în lipsa sistemelor de stocare a energiei. Fără aceste instalații, surplusul de energie solară nu poate fi păstrat pentru utilizare în momentele de vârf ale consumului. Industria românească nu poate beneficia de această energie ieftină pentru că are nevoie de furnizare constantă și predictibilă, nu de producție intermitentă.
Ministrul Energiei a recunoscut această problemă, care pune o oglindă foarte realistă în fața planificării deficitară a sectorului regenerabil. Investițiile masive în panouri solare nu au fost însoțite de dezvoltarea infrastructurii de baterii de stocare, necesare pentru valorificarea internă a energiei produse. Rezultatul este că România pierde dublu: vinde energia ieftină produsă local și o cumpără înapoi scump atunci când are nevoie de ea.