România, prin A.N.A.F., a devenit membru al Consiliului Executiv al Organizaţiei Intra-Europene a Administrațiilor Fiscale (IOTA), alături de administrațiile fiscale din Austria, Belgia, Elveția, Franța, Grecia (în calitate de președinte al organizației), Italia, Ungaria și Suedia, în urma votului Adunării Generale a organizației. Consiliul Executiv reprezintă organismul strategic, cu rol decizional al IOTA, și este compus din nouă membri.
Evenimentul a avut loc în perioada 24-25 iunie 2020, sub forma unei întruniri digitale și este unul deosebit de important în viața organizației întrucât Adunarea Generală reprezintă autoritatea supremă a organizației, prin votul exprimat an de an de către cele 44 de administrații fiscale membre. În cadrul reuniunii se propun, discută și se adoptă măsuri/decizii importante privind activitatea, rolul şi dezvoltarea viitoare ale organizației.
Prin Programul de lucru al organizației adoptat pentru anul 2021 s-a stabilit concentrarea atenției organizației pe tematici de interes, atât la nivel național, cât și la nivel internațional, precum: managementul creanțelor fiscale, combaterea fraudei la TVA, utilizarea datelor din schimbul automat de informații, implementarea BEPS, implicațiile crizei COVID-19, combaterea criminalității pe piața muncii, riscurile economiei digitale, utilizarea analizei rețelelor pentru combaterea fraudelor, comunicare în vederea creșterii conformării fiscale etc.
Totodată, în cadrul evenimentului, reprezentanții administrațiilor fiscale membre au avut ocazia de a schimba informații și opinii cu privire la soluțiile adoptate în contextul provocărilor generate de pandemia COVID-19, dezbătând posibile abordări pentru asigurarea sustenabilității activității administrațiilor fiscale și a activității de colectare a veniturilor în perioada următoare.
Pentru România și pentru A.N.A.F. participarea la lucrările Consiliului Executiv facilitează stabilirea unor bune relații de colaborare cu statele care fac parte din acest for decizional, relații care pot fi ulterior fructificate în cadrul unor cooperări specifice, proiecte bilaterale sau multilaterale sau în schimburi punctuale de bune practici în domeniul fiscal. În egală măsură, participarea activă a României, prin A.N.A.F., în cadrul organizației, contribuie la creșterea vizibilității și consolidarea reputației administrației fiscale române.
SERVICIUL COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI MASS-MEDIA