Jumătatea sezonului Campionatului Național de Regularitate si Viteză pe Circuit găsește istoricele la Târgu Mures. În acest weekend, clasicele pe 2 și 4 roți alături de posesorii acestora, plini de pasiune si entuziasm, îsi vor demonstra abilitățiile pe traseul de 3,7 km propus de Transilvania Motor Ring. Se anunță o etapă a premierelor, iar organizatorii speră că nici condițiile meteorologice nu vor sta în calea distracției, pasiunii si prieteniei.
Peste 60 de concurenți și-au anunțat prezența în acest sfârșit de săptămână, împărțiți in cele 3 categorii deja consacrate, regularitate auto, regularitate moto, si viteză pe circuit, un număr record de înscrieri pentru etapa găzduită pe circuitul de lângă Târgu Mureș. Salutăm astfel prezența a 12 concurenți in cadrul clasei “Moto “, clasă care crește de la etapă la etapă, colegii din secția Retromotor din cadrul Retromobil Club România dovedind astfel că și pe două roți te poți distra de minune pe circuit.
Nici istoricii pe 4 roți nu se lasă mai prejos, aliniind la startul etapei 29 de autoturisme istorice, restaurate sau conservate, mai sportive sau mai clasice, dar iubite și îngrijite in egală măsură de către proprietarii lor. Concurând in clasele sedan, coupe si cabriolet, acestea vor incerca să respecte timpul ideal setat in turul de referință, obținând un ecart cât mai mic in cel puțin 2 ture. Dacă tot am vorbit de premiere, in cadrul categoriei viteză pe circuit, se anunță o grilă de start ce va avea la start nu mai puțin de 19 autoturisme istorice de competiție, ce au profitat de pauza generoasă de la ultima etapă pentru a putea fi pregătite cât mai minuțuos pentru circuitul mult mai rapid propus de Transilvania Motor Ring.
Romanian Retro Racing, campionatul istoricelor pe circuit, oferă ocazia și doamnelor și domnișoarelor de a urca pe podium la finalul zilei, răsplatind astfel efortul din postura de pilot sau din postura mult mai complexă de copilot, premiind concurentele în cadrul clasei Women in Motorsport.
În toate cele 3 categorii, lupta este în continuare strânsă, ierarhia clasamentelor putând suferi modificări. La clasa “Moto“, cei 7 noi concurenți se vor alătura urmăritorilor familiei Petcu si lui Gergely Istvan Robert, încercând astfel să oprească supremația acestora, lupta pe 2 roti, cu ataș sau fără anuntându-se una interesantă de urmărit.
Trecând la regularitate auto, calcule sunt departe de a fi incheiate, întrucât echipajele formate din Georgescu Adrian si fiul său Andrei (Renault 5 Alpine Turbo), supranumit in paddock “metronomul“, alături de Dragoș Dobre si copilotul surpriză Dobre Ioan (Fiat 850) sunt amenințate de surpriza acestui campionat, excentrica Crăița, care alături de Alina Petcu, vor incerca să profite de absența lui Mihai Dăscălescu și să urce ușor, ușor pe treptele superioare ale podiumului. În drumul Merlinlui pilotat de Crăița este nimeni altul decât echipajul 12, Trabantul verde, echipaj format din familia Ruxandra și Eduard Tudoraș, a căror precizie în respectarea timpului ideal este una de invidiat. Surprize însă putem avea la tot pasul, având la start echipaje cu experiență în competițiile de regularitate pentru vehicule istorice, cum ar fi, Camil si Alina Aliman (Lancia Beta respectiv BMW E30), Mihai Popescu cu a lui Sabena (Dacia 1100) îmbrăcată cu un pătrunzător roșu 28, Ciprian Strugariu & Roxana (Triumph Spitfire), familia Dima (Porsche 944), Coconoiu Bogdan & Andrei intr-o Lancia Fulvia si multi alții, dorind să obțină o clasare cât mai bună la finalul etapei.
19 mașini istorice de competiție vor lua startul sambătă, cine va fi in Pole-Position, cine va trece primul sub steagul in carouri, rămâne încă de văzut, dar bucuria acestei noi premieri in cadrul Romanian Retro Racing este mare. Piloți cu experiență sau piloți debutanți cu toții vor încerca să dea tot ce au mai bun, în calificări si pe durata a celor 6 ture de concurs. Lupta in fruntea clasamentului este una aprigă, experimentatul Florin Tincescu la volanul unui spectaculos Ford Escort MK1, va incerca să își ia revanșa in fața lui Camil Perian (Porsche 911).
Accesul publicului este permis și gratuit. Comentariile spumoase și pline de informații valoroase despre istoria vehiculelor și palmaresul sportivilor vor fi asigurate de Alexandru Șeremet și Irinel Marghioala. În incinta paddock-ului va fi amenajată și disponibilă o zonă de servire fast-food. Evenimentul debutează începând cu ora 9:00 și se încheie la 14:30, cu festivitatea de premiere.
Sezonul Romanian Retro Racing Look Sport din 2021 este susținut de partenerii Foerch România, Motul România, Oldtimer Studio, Toyota România și publicatia Racing Wheels. Campionatul este dedicat membrilor Retromobil Club România și se desfășoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.