Categoria dominantă de pacienţi ai clinicii Smart Nutrition a fost în continuare reprezentată de femei, în principal cu vârste peste 30 de ani, care s-au adresat medicilor nutriţionişti pentru a-şi rezolva problemele de greutate. Cazurile au fost diverse, de la paciente care şi-au dorit să elimine câteva kilograme acumulate în perioada pandemiei, la paciente cu obezitate, care au făcut schimbări majore ale stilului de viaţă şi alimentar, reuşind să slăbească 40-50 de kilograme. În medie, pacientele clinicii au dat jos peste 10 kilograme pentru a ajunge la silueta dorită.
Deşi femeile au fost majoritare, recordul de slăbit a fost obţinut de un tânăr în vârstă de 26 de ani, diagnosticat cu obezitate morbidă (176 kg). Acesta a reuşit să piardă 80 de kilograme urmând un plan alimentar personalizat, bazat pe analize şi investigaţii de metabolism, adaptat programului său zilnic și preferințelor alimentare, astfel încât să se încadreze în numărul de calorii calculat pentru scăderea în greutate.Totodată, un procent de 5% din totalul pacienţilor au fost persoane subponderale, care au apelat la ajutorul nutriţionistului pentru a urma un regim de îngrăşare corect.
Articolul complet pe wall-street.ro