Tehnologia ne simplifică viaţa, afirmă fără niciun dubiu 94% dintre românii chestionaţi în cadrul unui sondaj european realizat de E.ON şi Kantar EMNID, convingere care ne situează cu mult peste media de 87% a euro-penilor care împărtăşesc aceeaşi opinie.
În fapt, majoritatea europenilor admit că tehnologia le aduce numeroase avantaje şi le simplifică viețile, chiar dacă există încă un curent al scepticilor, în opinia cărora, dimpotrivă, tehnologia le-a făcut viaţa mai complicată.
Noile trenduri ale tehnologiei nu sunt mereu îmbrăţişate cu uşurinţă de către utilizatori sau fără a fi măcar analizate. Un proverb german spune: “Să te schimbi și să te schimbi în bine sunt două lucruri diferite.“
Studiul remarcă o tendinţă clară de creştere a numărului celor convinşi de necesitatea noilor tehnologii în vieţile noastre. Dacă cu un an în urmă 33% dintre europenii chestionați credeau că tehnologia le-a făcut viața mult mai complicată, în 2018 procentul scepticilor a scăzut la 22%. Republica Cehă este pe primul loc la capitolul schimbare de opinie, în comparație cu 2017. Astfel, 28% dintre cehi au trecut în tabăra celor care susţin beneficiile tehnologiei, în timp ce în România, 13% dintre cei care considerau în 2017 că tehnologia le complică vieţile au acceptat anul acesta să recunoască bene-ficiile acesteia.
Surprinzător, totuși, este faptul că în 2018 doar 56% dintre europeni consi-
deră că tehnologia ajută şi la economisirea energiei, comparativ cu anul trecut, când 68% dintre respondenţi afirmau acest lucru. Această tendință este deosebit de puternică în Turcia, unde, în 2017, 85% dintre cei chestionaţi au văzut o legătură directă între economisirea energiei și tehnologie, în com-parație cu doar 61%, în 2018. Şi românii sunt mai puţin convinşi în acest an că tehnologia le poate face viața mai eficientă din punct de vedere energetic. Doar 63% o văd în acest fel, comparativ cu 75%, în 2017.
Tehnologia nu numai că poate face viața mai ușoară, dar poate și să reducă în mod măsurabil costurile energiei: de exemplu, termostatele inteligente pot economisi până la 30% din facturile de încălzire. Astfel de dispozitive ajustează automat temperatura utilizatorului optimizând-o, ținând cont de datele meteo și pot fi controlate convenabil prin aplicații mobile de pe un smartphone sau o tabletă.
Rezultatele fac parte din studiul “Trăind în Europa, 2018”, în cadrul căruia E.ON și Kantar EMNID au chestionat circa 10.000 de oameni din Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Republica Cehă, România, Suedia, Turcia și Ungaria.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.