Producătorul de gaze Romgaz a anunțat, vineri, suspendarea notificării de reziliere din 2 aprilie a contractului de construire a noii centrale la Iernut. Suspendarea pare să fie o negociere, pentru că pe 6 aprilie societatea a fost dată în judecată de constructorii Duro Felguera-Romelectro în două procese.
Una are ca obiect anularea notificării de reziliere din 2 aprilie, iar cealaltă e Cerere de suspendare parțială a executării contractului privind construirea centralei Iernut.
În ianuarie 2021, oficiali nenumiți ai grupului spaniol Duro Felguera își exprimau în presa iberică convingerea că vor reuși în cele din urmă să „cadă la pace” cu Guvernul de la București, care controlează Romgaz, și să obțină prelungirea contractului de lucrări de la Iernut.
O cauză importantă a întârzierii lucrărilor și a blocajului din prezent este majorarea semnificativă a salariului minim în construcții din 2019. Ca urmare a modificărilor legislative, SNGN Romgaz a întâmpinat dificultăți în identificarea modalității de actualizare a prețului contractului “la cheie” aferent investiției în curs de execuție Ciclu combinat cu turbine pe gaz – Iernut”, se arăta într-un document guvernamental de anul trecut.