În prima zi de listare la bursa din Londra (London Stock Exchange), acțiunile cele mai importante companii de gaze naturale din România, Romgaz, au crescut cu 15%, în condițiile unui rulaj de nu mai puțin de 20,7 milioane de euro. Însuși premierul Victor Ponta a asistat marți la Londra la listarea pe bursă, în timp ce la Bursa de Valori București, tot marți, se puteau tranzacționa în premieră acțiunile Romgaz. Statul și-a propus să vândă un pachet de 15% din acțiunile companiei producătoare de gaze naturale, din care a încasat astfel peste 391 de milioane de euro (1,7 miliarde de lei noi). Din pachetul de acțiuni scos la vânzare, 36% au fost vândute sub formă de certificate de depozit la Londra, iar restul de 64% au fost vândute direct la Bursa de Valori București.
Unul din cei mai importanți investitori interesat de acțiunile companiei a fost Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care a preluat 1,9% din acțiunile Romgaz, adică echivalentul a 13% din pachetul scos la vânzare în această etapă, pentru care a plătit nu mai puțin de 50 de milioane de euro.
Oricine poate deveni acționar Romgaz
În acest moment, practic oricine poate cumpăra acțiuni ale companiei, prin intermediul unui broker, pachetul minim la achiziționare fiind de o unitate (în valoare de aproximativ 30 de lei). Ziarul Financiar scria marțea trecută că acțiunile Romgaz au adus un profit uriaș de 21% investitorilor de retail, care au beneficiat de un discount de 5%, putând cumpăra acțiunile la prețul de 28,5 lei/unitate, față de prețul de 34,5 lei/unitate cu care se vindeau acțiunile la finalul zilei de tranzacționare. La celălalt capăt al profitabilității, minimul de randament a fost de 16%, ceea ce face din compania Romgaz vedeta economiei românești, adică…
…cea mai profitabilă companie de Stat
După listarea simultană la bursele din Londra și București, Lucian Anghel, președintele Bursei de Valori București, citat de Digi 24, spunea: „Un randament extraordinar pentru cei care au cumpărat Romgaz e o companie care va câştiga din ce în ce mai mult, inclusiv prin această liberalizare a preţului gazelor, dar şi prin creşterea eficienţei”.
Experiment reușit
În urma listării la bursă, care s-a dovedit a fi printre puținele experimente economice reușite ale Guvernului, valoarea companiei luată per ansamblu a crescut cu aproape 500 de milioane de euro.
Tot în urma punerii în vânzare a acțiunilor pe cele două burse, Romgaz a fost obligată de legislația și regulamentele pieței de capital din România să-și facă publice datele financiare la finalul lunii septembrie, care au fost de altfel publicate pe site-ul companiei. Astfel, din raportul de activitate pe primele nouă luni ale anului, rezultă că Romgaz a reușit să producă un profit net, după impozitare, de peste 410 milioane de lei. Suma este impresionantă, însă la fel de adevărat este că Romgaz a avut venituri mai mici și cheltuieli mai mari decât în perioada similară a anului trecut, lucru care s-a văzut de altfel la profit. Pe primele nouă luni ale lui 2012, Romgaz reușea un profit de peste 917 milioane de lei, mai mult de dublul celui de anul acesta.
Explicația pentru profitul înjumătățit
Pe lângă impozitarea ușor mai mare față de anul trecut, raportul financiar explică totuși această micșorare a profitului, astfel: „Deși prețul gazelor din producția internă s-a majorat față de anul anterior, veniturile de exploatare au scăzut atât din cauza scăderii cantităților de gaze interne livrate, cât și a celor din import. Reducerea cantităților de gaze livrate din import se datorează prevederilor Ordinului ANRE nr.24/2013 pentru aprobarea Metodologiei de alocare a cantităților de gaze naturale rezultate din activitatea de producție necesare acoperirii consumului pe piață reglementată, conform căruia producătorii de gaze naturale nu mai au obligația să livreze gaze în amestec intern cu import. Veniturile financiare au scăzut pe seama scăderii nivelului dobânzilor bancare. Creșterea cheltuielilor de exploatare cu 11,8% se datorează în principal înregistrării pe cheltuieli în luna iulie a sumei de 653 de milioane de lei, ca urmare a preluării CTE Iernut. Suma reprezintă pierdere din creanțe în cuantum de 612,5 milioane de lei și ajustare pentru depreciere imobilizări corporale în cuantum de 40,5 milioane lei”.
Planurile de viitor
Pentru 2014, Dumitru Rotaru, director general adjunct Romgaz a dezvăluit care sunt următoarele investiții importante: „Forajul a 30 de sonde şi finalizarea programului de seismică 3D, pentru zăcăminte convenţionale”. În perspectivă pe termen ceva mai lung, compania are potențial să-și dezvolte și mai mult activitatea, cheia fiind gazele de șist. Aici însă, problema e că oficialii companiei nu mai sunt pregătiți să-și afirme clar poziția, după tot mai desele proteste ale populației și chiar a piedicilor de care se lovesc companiile de prospecțiuni. Ca o ironie, un astfel de caz a apărut săptămâna trecută tocmai în județul Sibiu, în satul Moșna, la câțiva kilometri de Mediaș, unde se află sediul central al Romgaz. Acolo un grup de sași protestează și chiar fac tot posibilul ca să-i împiedice pe reprezentanții SC Prospecțiuni SA să fac aceste cercetări. Pe lângă faptul că aceștia le intră fără acord pe proprietăți, localnicii sunt îngrijorați și de posibilele efecte asupra mediului pe care exploatarea gazelor de șist le-ar avea în zonă.
Romgaz acum…
…ca structură organizatorică este împărțită pe șapte sucursale: Sucursala de Producție Gaze Naturale Mediaș, Sucursala de Producție Gaze Naturale Tîrgu-Mureș, Sucursala de Înmagazinare Subterană a Gazelor Naturale Ploiești, Sucursala de Intervenții, Reparații Capitale și Operații Speciale la Sonde Mediaș (SIRCOSS), Sucursala de Transport Tehnologic și Mentenanță Tîrgu-Mureș (STTM), Sucursala Bratislava și, după preluarea termocentralei de la Iernut, Sucursala de Producție Energie Electrică Iernut. Înainte de listarea la bursă, structura acționariatului la Romgaz era împărțită între Ministerul Economiei, care deținea aproximativ 85% din pachetul de acțiuni, restul de aproximativ 15% fiind în portofoliul Fondului Proprietatea (SC Fondul Proprietatea SA).
Cătălin Hegheș