Romgaz, primul pas OFICIAL pentru cumpărarea celui mai mare consumator, combinatul Azomureș
Romgaz, primul pas OFICIAL pentru cumpărarea celui mai mare consumator, combinatul Azomureș

Romgaz, primul pas OFICIAL pentru cumpărarea celui mai mare consumator, combinatul Azomureș

Compania națională Romgaz, deținută în proportie de 70% de statul român, cel mai mare producător de gaze naturale din țară, a făcut, joi, primele demersuri oficiale în vederea preluării combinatului Azomureș, așa cum anunțaseră atât șeful Romgaz, cât și ministrul Energiei și premierul Marcel Ciolacu.

Oficialii Romgaz a lansat, joi, pe SEAP, un anunț de consultare a pieței înainte de lansarea unei licitații pentru cumpărarea de servici de consultanță în vederea cumpării combinatului Azomureș.

În esență, responsabilii Romgaz au publicat un caiet de sarcini în care detaliază așteptările sale din partea companiilor de consultanță, urmând să lanseze ulterior o licitație pentru achiziționarea serviciilor de consultanță necesare pentru evaluarea contractului de preluare a combinatului de la Târgu Mureș.

Astfel, Romgaz solicită oferte de preț în vederea stabilirii valorii estimate pentru demararea procedurii de achiziție a serviciilor de consultanță prin intermediul SEAP.