Rompetrol construiește două benzinării la Sânpaul, pe Autostrada A3
Compania Rompetrol derulează un amplu program de expansiune în 2026, prin care va deschide 13 noi stații de carburanți în România, dintre care două vor fi construite în județul Mureș, în deptul localității Sânpaul, pe Autostrada A3, la distanță scurtă de Târgu Mureș.
Primele șase stații din acest proiect, inclusiv cele două din județul Mureș, sunt în diverse faze de construcție, finalizarea acestora fiind estimată pentru luna aprilie 2026, iar deschiderea lor pentru perioada iunie-iulie, conform unui comunicat al companiei.
Cele șase stații aflate în prima fază de construcție vor crea un număr total de peste 130 de noi locuri de muncă. Fiecare stație va fi dotată cu trei pompe multiprodus, o pompă de mare viteză și una cu AdBlue (aditiv special folosit la motoare diesel pentru conformare la standardul Euro 6), skid GPL, dar și câte patru stații de încărcare rapidă de 150 kW pentru vehicule electrice.
Stațiile vor integra conceptul comercial „hei”, iar spațiul efectiv pe care va fi desfășurată fiecare benzinărie este de 273 de metri pătrați.
Pe lângă stațiile din Mureș, lucrările sunt avansate și la construcția a două stații noi în județul Brașov, pe varianta ocolitoare a municipiului Brașov, care au capacitate de parcare pentru 59 de autoturisme și 22 de mașini de mare tonaj.
Alte două stații de carburanți sunt în construcție în municipiul Suceava – Suceava Ipotești (pe Drumul Național 2, la intrare în Suceava) și Suceava Scheia (pe varianta ocolitoare). Împreună, cele două stații au o capacitate de parcare pentru 50 de autoturisme și 20 de mașini de mare tonaj.
Totodată, lucrările pentru alte șapte noi stații Rompetrol au fost inițiate în locații din toată țara – Centura București, Ovidiu (județul Constanța), Iași, Bacău, Timișoara, precum și două stații pe ruta de ieșire/intrare din Republica Moldova, prin Vama Albița. Acestea vor genera alte circa 130 de locuri de muncă.
