În căutarea vestigiilor, pe culmile istoriei: Cetățile ascunse ale României!
Pentru cei îndrăzneți și viguroși, Ruta Cetăților este o adevărată provocare. Fiecare urcuș abrupt ne răsplătește cu priveliști mirifice și legende uitate. Între Imperiul Roman și cel Habsburgic sau Otoman, ziduri semețe sau ruine îngropate așteaptă să cercetăm izvoare istorice sau legende romantice despre Decebal, Mircea cel Bătrân, Vlad Dracul, Sigismund de Luxemburg sau Suleyman Magnificul.
Triumful atingerii vârfului de la Cetatea Piatra Șoimului, care domină orizontul, ori misterul ce învăluie zidurile Cetății Feldioarei ne răsplătesc tenacitatea, astfel descoperim rând pe rând secrete ale epocilor istorice românești și europene.
Știați că în secolul al XV-lea un elev de numai 16 ani din Sebeș a rezistat asediului turcilor asupra cetății, fiind apoi luat prizonier și dus la Edirne, capitala de atunci a Imperiului Otoman? Ajuns peste ani la Roma, el va scrie o carte valoroasă despre obiceiurile și ceremoniile turcilor.
Ei bine, v-ați putea gândi că vorbim despre personajul unui roman de succes, dar elevul acesta chiar a existat cu adevărat! Era originar din Romos și în anul 1438, când cetatea a fost cucerită de turci, el urma cursurile școlii care funcționa în cadrul Conventului Dominican.
Dacă ajungeți vreodată în Sebeș, vizitați neapărat Turnul Studentului, acest bătrân străjer al orașului, care înfruntă timpul pentru a ne spune impresionanta sa poveste despre eroism, curaj și demnitate.
Continuare pe Romania-atractiva.ro
Sursa: Iubesc Transilvania România