În căutarea patrimoniului care nu se vrea uitat: Satele cu arhitectură tradițională!
Călătorim prin localități puțin cunoscute, a căror viață pulsează într-un ritm domol, unde descoperim bijuterii ale patrimoniului românesc. Din Maramureș și până în Munții Apuseni, din Bucovina în Oltenia și din Ținutul Secuiesc până în zona săsească din Transilvania, fiecare sat are un suflet ce încă bate sub acoperișuri de șindrilă și pereți de lemn și chirpici. Porțile sculptate, obloanele de lemn pictat și restul detaliilor vorbesc și ele despre România autentică a comunităților tradiționale.
Ni se dezvăluie o Românie profundă, autentică, îndemnându-ne să redescoperim și să contribuim la valorificarea respectuoasă a acestui patrimoniu care se luptă să nu fie uitat.
Descoperiți comuna Șamșud, o localitate ascunsă din județul Sălaj, unde tradiția și natura se împletesc armonios. Acest colț pitoresc de lume, compus din satele Șamșud și Valea Pomilor, oferă un peisaj dominat de valea înconjurată de dealuri, unde tradițiile păstrate cu sfințenie se întâlnesc cu modernitatea.
Tradițiile meșteșugărești ale locului, precum torsul, țesutul și cioplitul în lemn, își pun amprenta asupra vieții comunității, aducând în fața vizitatorilor frumusețea autentică a artei populare. Nu doar meșteșugurile, ci și poveștile locului, precum cele despre Capul lui Mihók, Stâlpul lui Rákóczi și Cetatea Pogány, adaugă un plus de mister și farmec acestei destinații.
În apropierea bisericii baptiste maghiare, la numarul 267, puteți descoperi farmecul autentic al unei gospodării tradiționale din anul 1932, situată în inima comunei. Această casă, cu o istorie bogată și o arhitectură ce reflectă stilul vieții rurale de la începutul secolului XX, stă mărturie a timpurilor trecute și a modului de viață al locuitorilor săi. Construită din materiale locale, cu o fundație robustă din piatră și pereți din chirpici, această locuință păstrează farmecul și simplitatea vremurilor de altădată. Tencuielile din pământ și acoperișul din țiglă completează tabloul rustic, invitând vizitatorii să pătrundă într-o lume unde tradiția și natura sunt în comuniune deplină.
Casa, cu o suprafață generoasă de 101 mp, găzduiește două camere spațioase, fiecare cu povestea ei, unde timpul parcă s-a oprit în loc. Grădina și anexele gospodărești completează această imagine idilică.
Continuare pe Romania-atractiva.ro
Sursa: Iubesc Transilvania România