Miercuri 28 februarie s-a stins din viață poetul Dumitru D. Silitra.
Dumitru D. Silitra a fost membru în Liga Scriitorilor din România.
S-a născut la 19 aprilie 1956 în municipiul Târnăveni.
În anul 1985, debutează cu un grupaj de versuri în ziarul județean „Steaua Roșie”. În anul 1992 debutează editorial cu volumul de versuri „Teritorii, licitate de cuci“ – Editura „Litera”, București. Continuă să publice la diverse edituri: „Dacia”, „eLiteratura”, „Tipomur”, „Casa de Editură Mureș”, „Nico”, „Ansid”.
A colaborat cu diverse publicații: „Luceafărul”, „Flacăra”, „Scânteia Tineretului”, „Ambasador”, „Cuvântul Liber”, „24 de ore mureșene”, „Târnava” etc.
A obținut mai multe premii și diplome, dintre care amintim:
– Diplomă de Excelență primită din partea Ministerului Culturii și Cultelor, Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Mureș
-Premiul de excelență „Romulus Guga” la festivalul Concurs de Literatură Romulus Guga din Tg Mureș, Editia a XIV-a pentru volumul de versuri„Dinastia clipei” Editura Dacia
-Diplomă de excelență, primită din partea „Asociațiunea Transilvania pentru Literatura și Cultura Poporului Român”, departamantul „Gheorghe Oprean”, Târnăveni, pentru promovarea idealurilor astrei
– Diplomă de excelență din partea Ligii Scriitorilor din România, pentru întreaga activitate depusă în scopul promovării culturii și a cugetului românesc.
Sincere condoleante!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.