40 de scurtmetraje vor concura pentru marele premiu la cea de-a 29-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Scurt-metraj Alter-Native, organizat de Uniunea Democratică a Tineretului Maghiar (UDTM), în parteneriat cu Asociaţia Érted – Pentru tine, în perioada 29 septembrie – 3 octombrie.
Anul acesta au fost înscrise în concurs 838 de filme, iar juriul de preselecţie a selectat în şedinţă on-line cele care vor intra în programul de concurs. Din juriu au făcut parte: Otília Ármeán (lector universitar la Universitatea Sapientia), György Durst (producător), Jenő Hartyándi (cineast independent, directorul şi coordonatorul artistic al Festivalului de Film şi Muzică Mediawave), Radu Vasile Igazság (artist vizual şi regizor de film, profesor universitar în cadrul Universităţii Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București), Előd Németh (jurnalist, critic de film, totodată directorul artistic al festivalului Alter-Native), Tibor Schneider (regizor, operator de imagine la Televiziunea Română).
Cele 40 de creaţii selectate pentru programul de concurs cu o durată totală de 9 ore, reprezintă 21 de ţări, cele mai multe – nouă – fiind înscrise din Ungaria, şase din Franţa, cinci din Rusia, patru din România. Printre scurtmetrajele selectate,25 sunt animaţii, 11 filme de ficţiune, două documentare şi două filme experimentale.
Dacă situaţia epidemiologică o va permite, juriul mare va delibera la faţalocului. Membrii juriului vor fi: Milos Itic, regizor de film şi critic de film sârb, fondator al filmovipreporuke.com; Tudor Cristian Jurgiu, regizor de film, scenarist; Ágnes Kocsis, regizor de film, scenarist, distins cu premiul Balázs Béla; Titus Muntean, regizor de film, scenarist; Ábel Visky, regizor.
După cum am anunţat anterior, anul acesta Festivalul Alter-Native se întoarce la locaţia obişnuită, Palatul Culturii din Tîrgu Mureş însă, în cazul în care situaţia epidemiologică nu va permite acest lucru, evenimentul se va organiza la Teatrul de Vară, la fel ca anul trecut.