Şedinţa extraordinară a Consiliului Local Sighişoara programată pe joi, 4 mai, a fost convocată după ce la primul vot, consilierii nu s-au înţeles asupra organizării celei de a XXIV-a ediţii a Festivalului Medieval Sighişoara.
Un absent motivat, două proiecte de hotărâre
Dintre cei 19 consilieri locali, 18 au fost prezenţi, a absentat motivat consilierul Dorina Stoica (UIPS). Şedinţa a fost condusă de consilierul Matei Ovidiu-Daniel. Pe Ordinea de zi au fost două proiecte de hotărâre.
- Proiect de hotărâre privind organizarea de către Municipiul Sighișoara a Festivalului ,,Sighișoara Medievală”, ediția XXIV, în perioada 28-30 iulie 2017.
- Proiect de hotărâre privind trecerea unor mijloace fixe din domeniul public în domeniul privat al municipiului și preluarea acestora din administrarea S.C. Ecoserv Sig S.R.L. în administrarea directă a municipiului Sighișoara, precum și preluarea unor mijloace fixe și obiecte de inventar din administrarea S.C. Ecoserv Sig S.R.L în administrarea directă a municipiului Sighișoara, în vederea scoaterii din funcțiune, casării și valorificării acestora.
După ce Ordinea de zi a fost votată în unanimitate, au început discuţiile pe un ton mult mai calm şi echilibrat decât în şedinţa Ordinară anterioară. Atmosfera degajată nu însemna că nu se vor ridica aceleaşi obiecţii de către reprezentanţii opoziţiei ca şi la şedinţa din aprilie, proiectul de hotărâre fiind acelaşi!
De ce taina, de ce Angelina?
Prima obiecţie a fost legată de denumirea temei abordate de festival. Denumirea „Taina cavalerului secret” a fost simplificată, astfel că povestea se va intitula „Taina cavalerului”. După explicaţiile date de Nicolae Teșculă, directorul Muzeului de Istorie, despre povestea a cărei acţiune se va derula în decursul celor trei zile de festival, urmând ca la Balul Mascat din ultima seară să fie dezlegată şi taina cavalerului, consilierii au înţeles ce legături sunt între Angelina, cavalerul şi oraşul Sighişoara. Pe viitor, vor aborda şi alte teme legate de istoria oraşului, cum ar fi, de pildă, „copilăria lui Vlad Ţepeş în cetate”, a propus un consilier din opoziţie.
Argumentul prezentării unor astfel de poveşti medievale a fost că trebuie menţinut spiritul medieval. Ideea festivalului aparţine municipiului Sighişoara. Abia după succesul primului eveniment au început şi celelalte oraşe să organizeze astfel de festivaluri.
Banii, bată-i vina!
După tema festivalului, problema arzătoare a fost suma alocată evenimentului. „Cum ați ajuns la această sumă? Eu, totuși, nu realizez. Nu-mi reiese din acest raport de specialitate cum ați ajuns la această sumă. La Festivalul Zilele Sighișoarei, pe care l-am votat toți în unanimitate și care va trebui să se desfășoare la finalul acestei luni, ați scris, măcar în creion, cam atât estimăm scena, atât estimăm una-alta. Cum se ajunge la o astfel de sumă? Vă dați seama, 450.000 de lei, va trebui să avem artiști de talie internațională. Discutăm de 100.000 de euro două zile-trei. Haideţi să zicem trei seri de concerte. În anii trecuți, tot ce s-a încasat s-a dus prin alte părți, iar noi nu facem acest festival pentru profit”, a reluat întrebările din şedinţa din aprilie consilierul Iulian Sîrbu (UIPS).
De ce nu avem măcar o schiţă?
Nemulţumit de răspunsul primarului Ovidiu Mălăncrăvean (PSD) potrivit căruia „În fiecare an festivalul s-a învârtit în jurul acestei sume de 450.000 de lei”, deşi acesta a reluat cu calm detaliile din referatul prezentat şi în şedinţa precedentă, obiecţiile opoziţiei au continuat.
A intervenit consilierul Bogdan Burghelea (UIPS): „Legat de acești bani… de unde vine, de fapt, neclaritatea? Se cere o sumă fixă, dar suma aceea eu nu văd să aibă în spate o fundamentare. Știm că va dura 3 zile, dar ce anume se va întâmpla în aceste trei zile? Asta e marea problemă legată de sumă. Grosso modo 150.000 de lei pentru fiecare zi. Sau vineri mai puţini, sâmbătă mai mult şi aşa mai departe. Lucrurile astea trebuiau să fie undeva, măcar schițate. Din păcate, cum am spus și la ședința trecută, n-am văzut niciun program artistic. Asta este ceea ce lipsește deocamdată din acest proiect de hotărâre. O schiță, măcar, a evenimentului. Vreţi o sumă fixă, dar nu are o schiţă. Poate-s prea puțini bani. Ce ne facem atunci? Facem un festival încropit, cârpit, așa, pe ultima sută de metri?”.
Cum se face estimarea?
Consilierul Adrian Grabcev (PSD) a subliniat că estimarea s-a făcut „În funcție de istoricul festivalului și costurilor precedente. E cea mai simplă evaluare”. Au intervenit alte voci, vorbind de anii precedenţi. „Festivalul din 2015, artistic, a fost sub orice critică”, a fost de părere o voce din opoziţie.
Şi acest aspect al estimării fiind lămurit, cei din opoziţie nu au mai avut de obiectat decât lipsa unei dezbateri publice înainte de votarea proiectului de hotărâre. Secretara municipiului Anca Bizo a explicat că „nu este nevoie. Nu obligă legea să faci dezbatere publică”. Apoi a subliniat şi faptul că „lucrurile astea au fost discutate în şedinţele de comisii.” Acolo ar fi trebuit să ceară lămuriri cel care avea întrebări.
Intrare gratuită pentru sighişoreni şi turişti cazaţi în cetate
După discuţiile organizatorice despre caietul de sarcini şi licitaţie, a mai fost o intervenţie din partea independenţilor. Acelaşi Iulian Sârbu (UIPS) a cerut să se consemneze în procesul verbal al şedinţei, ceea ce cer ei de ani de zile, şi anume accesul pietonal gratuit în cetate al sighişorenilor. „Este propunerea noastră an de an și ne-o menținem. Și, de această gratuitate să beneficieze inclusiv turiștii cazați în perimetrul cetății. În anii trecuţi şi cei cazaţi în cetate plăteau bilet” . Acest subiect a agitat un pic spiritele. Consilierul PSD Adrian Grabcev a amintit de Festivalul medieval din Cehia, un festival sponsorizat de o firmă locală din Tabor unde se plăteşte taxă de intrare la spectacole, dar nu pentru primărie şi nici pentru profiturile unor privaţi, ci pentru localnici. Au fost diverse propuneri cum se poate rezolva controlul accesului în cetate.
S-a mai propus – timid – invitarea oraşelor înfrăţite la festival, dar unii au considerat că s-ar face de ruşine, argumentând că artiştii în 2015 au fost sub orice critică!
Independenţii s-au sucit
Aceste aspecte fiind lămurite, s-a trecut la vot proiectul de hotărâre pentru organizarea celei de a XXIV-a ediţii a Festivalului Sighişoara Medievală.
Fiind prezenţi 18 dintre consilieri, chiar dacă opoziţia ar fi votat împotrivă ori s-ar fi abţinut de la vot, proiectul de hotărâre tot ar fi trecut! Făcând un exerciţiu de imagine rediscutând aceleaşi subiecte ca şi la şedinţa precedentă, cei cinci consilieri din partea UIPS au votat pentru organizarea festivalului!
Astfel proiectul de hotărâre a fost votat în unanimitate! Vom avea Festival Medieval la Sighişoara!
Punctul al doilea a trecut de asemenea fără probleme, şedinţa încheindu-se după 37 de minute!
Eliza MUNTEAN