Până astăzi, 10 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 5.467 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 729 au fost declarate vindecate și externate.
Cazuri Noi:
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 265 de noi cazuri de îmbolnăvire.
DECESE
Totodată, până acum, au decedat 265 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj, au decedat.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 25.226 de persoane. Alte 77.317 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
TESTE
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 55.430 de teste.
În Județul MUREȘ
Numărul persoanelor infectate este 161. Numărul celor decedați a ajuns la 10.
TERAPIE INTENSIVĂ
La ATI, în acest moment, sunt internați 183 de pacienți.
DOSARE PENALE
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 350 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
SANCȚIUNI
Polițiștii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 9.246 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 20.149.468 de lei.
Grupul de Comunicare Strategică