Organizatorii Maris Fest propun administrației locale procurarea de materiale sanitare din suma ce ar fi fost alocată pentru parada motociclistă, vrând astfel să contribuie la luptă împotriva acestui dușman perfid.
”Condițiile actuale socio – economice apărute odată cu pandemia de Covid 19 au potolit din păcate ” furtuna” programată să vină anul acesta odată cu multașteptatul „MarisFest” .
Însă, spiritul în care sunt organizate toate evenimentele noastre trebuie să rămână prezent și vom propune administrației locale ca suma pe care ar fi alocat-o festivalului nostru să fie redirecționată în scopul procurării de materiale și echipamente necesare în lupta cu acest dușman perfid.
Noi, atunci când viața normală se va relua, vom organiza tradiționala paradă motociclistică care va avea un puternic mesaj de transmis legat de cele întâmplate.
Vă vom aștepta pe motoare în echipamente medicale, cu măști și cu mănuși de protecție. Ele nu vor mai trebui vreodată să lipsească din sistemul sanitar. Nici spitalele, aparaturile și medicamentele. Nu doar la noi ci în lumea īntreagă . Viețile umane nu sunt experimente și nici unități de măsură economice. Vom tura la maxim motoarele ca să ne audă cine ar trebui să ne audă și vom merge împreună (nu izolați) ca să ne vadă cei ce nu ne-au văzut până acum.
S-au pierdut vieți, s-au restrâns libertăți, s-au risipit afaceri și timp dedicat celor dragi, dar a rămas ceva ce trebuie păstrat: amintirea acestor zile … pentru ca ele să nu se mai întoarcă vreodată. Noi vom incerca, cum putem și în stilul nostru, să le amintim acelora care din păcate uită. Să ne revedem toți sănătoși ”, se arată în comunicatul semnat Legio Maris.