Şedinţa de Consiliu Local de joia trecută a stârnit discuţii aprinse şi în agora virtuală. La cinci minute după şedinţă, toată suflarea urbei s-a transformat în analist politic! Vorbe grele pe care abia le mai suportau tastele, au fost lansate în eter! Se certau prietenii reali cu cei virtuali, îşi echivalau reciproc calităţile cunoscuţi şi necunoscuţi…
Şi toate astea de ce? Pentru că aveam buget! Şi care ar fi fost problema?
De pildă, acuzaţiile!
Nu e un secret pentru nimeni că UDMR-ul face politică. Se ceartă şi se împacă cu oricine, dacă aşa cer interesele. Mărul discordiei, de astă dată – soarta Liceului Teologic Romano – Catolic, s-a dovedit a fi o nucă prea tare. Pe cât de simplă pare a fi problema şcolii, cu atât mai multe tergiversări îi stau în cale. Boicotarea şedinţei de consiliu prin neprezentare ar fi fost un semn de protest al UDMR faţă de aceste tergiversări.
Şi de aici au început speculaţiile.
Au ştiut consilierii POL că după zeci de ore de lucru şi discuţii pe proiectul de buget, colegii lor de la UDMR nu se vor prezenta la şedinţă? A ştiut liderul POL cum vor vota colegii lui?
Cert este că cei trei consilieri POL, huliţi la scenă deschisă timp de câteva luni, mereu Gică – Contra în obişnuitul algoritm al şedinţelor, adesea intervenind „procedural”, mereu pe la birourile din Primărie cu jalba în proţap, cu dese solicitări depuse cu număr de înregistrare la care – culmea – aşteptau şi răspuns, iată au ajuns peste noapte „dumnezeu”!
De votul lor depindea bugetul local!
Ce fel de partid e acela al cărui lider permite membrilor săi ca aceştia să-şi folosească propria conştiinţă, să voteze bugetul cu judecata la purtător? Cum să nu le dea ordin ce şi cum să voteze? Îşi fac de cap? N-am înţeles?!
Nu am de gând să disec acum, care variantă ar fi fost mai bună. Poate că fără votul POL ar fi urmat altă şedinţă, poate alt boicot, alte tergiversări… Despre asta s-au scris şi se vor mai scrie multe.
Eu îmi permit doar să mă mir: dacă am reuşit să ieşim din cutie, vezi partidul de la firul ierbii, de ce ne e atât de greu să ne menţinem pe cărare? Cum de nu putem depăşi mentalitatea lui Farfuridi? „Ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”?
În traducere, cu subiect şi predicat: nu am fost şi nu am de gând să mă alătur niciunui partid, dar mă bucur că în târgul nostru există oameni care au depăşit stadiul de „yesman”. Mi se pare un mare pas spre normalizare, dacă poţi avea o părere, chiar contrară celei oficiale a şefilor şi să nu ţi se taie capul!
Erika MĂRGINEAN