Valul de popriri pe conturi bancare, somații și sechestre a luat amploare în ultimele săptămâni, afectând mai ales salariații, PFA-urile și micii antreprenori. Românii care întârzie plata obligațiilor fiscale riscă popriri automate în termen de 15 zile de la primirea somației, conform reglementărilor ANAF. În timp ce conturile unor cetățeni sunt blocate pentru datorii mici sau întârzieri tehnice, companiile mari cu restanțe de peste 100.000 de lei rămân, adesea, neatinse. Inechitatea aplicării măsurilor fiscale a stârnit critici și revoltă, în special pe fondul scumpirilor și al valului de concedieri.
Se pun popriri pe salarii și pe conturi bancare!
Așadar, românii care nu își plătesc taxele, contribuțiile sau amenzile riscă să li se pună poprire pe conturi. ANAF le oferă un termen pentru a-și achita datoriile, iar dacă nu plătesc la timp, se ajunge la executare silită prin poprire. Măsura este aplicată atât persoanelor fizice, cât și celor juridice, iar poprirea se ridică doar după achitarea integrală a sumei datorate.
Mediafax