Salina Praid anunță că activitatea de vizitare a salinei, baza turistică subterană rămâne închisă până la punerea în siguranță a căii de circulație.
Istoria exploatării sării din Transilvania îşi are originile undeva în epoca romană. „Tăieturile de sare” de la suprafaţă, abandonate de romani, au fost preluate de avari şi mai apoi de bulgari. Unul dintre căpeteniile ungurilor „Töhötöm” a fost informat de iscoadele sale, că în Ardeal „se sapă sare”. După anul 1003 vasele care transportau sare, ale împăratului Ştefan I. cel Sfânt, circulau cu regularitate pe râul Mureş.
Mineritul subteran propriu-zis s-a început la Praid în anul 1762 când, sub conducerea inginerului de mine austriac Johann Frendl, a fost deschisă mina Iosif (ocna „clopot“). Sarea extrasă, legată în piei de bivoli, a fost trasă la suprafaţă cu ajutorul crivacului, acţinat cu patru perechi de cai. Extragerea sistematică a sării a început în anul 1787, când salina din Praid trece în proprietatea visteriei de la Viena. Conform scriitorului Orbán Balázs, în anul 1861 întregul Ţinut Secuiesc şi Scaunele Săseşti utilizau sarea din Praid. În anul 1864 s-a deschis mina Paralela, având formă trapezoidală, iar în anul 1898 s-a început deschiderea galeriei Elisabeta, în partea nord-estică al masivului de sare.
Tehnica mineritului din salinele din Transilvania şi Maramureş, având originile în epoca feudală, a fost restructurată după primul război mondial (1920) de către administraţia română de stat. În anul 1945 a fost introdusă metoda de exploatare prin împuşcare, prin urmare mineritul tradiţional maghiar al sării, a devenit o amintire istorică definitiv. Între anii 1948-1949 a fost deschisă mina Gheorghe Doja, botezat în aminitrea marelui rebel secui, dar până în anul 1954 a rămas sub extracţie şi mina Paralela. În anul 1972 la Praid au fost începute lucrările de deschidere ale unui nou câmp minier, în zona nord-estică, dar lucrările s-au sistat din cauza parametrilor calitativi nefavorabili. În anul 1978, sub minele vechi au fost proiectate noi orizonturi, având dimensiunea camerelor unicat în ţară (înălţimea 12 m, lăţimea 20 m şi lungimea 200 m). Mai târziu, prin anii 1991 s-a început deschiderea sectorului minier Telegdy, situat în partea nord-estică al zăcământului. Camerele de exploatare din acest sector au dimensiunile: înălţime 8 m şi lăţime 16 m, iar pilierii pătraţi au secţiunea de 14 m x 14 m.
În ceea ce priveşte secretul curativ al Salinei Praid, aceasta a început a fi dezvăluită prin anii 1960, în sălile orizontului minei Gheorghe Doja, când a demarat speleo- şi climatoterapia în subteran. Având exemplul salinei din Wieliczka (Polonia), directorul de atunci al salinei Praid, Telegdy Károly, şi medicul dr. Veres Árpád, au făcut primele teste de tratament ale afecţiunilor respiratorii cronice în subteran. Din anul 1980, baza de tratament şi vizitare a fost amenajat la orizontul +402m, la adâncimea de 120m de la suprafaţă. Până la sălile de sare propice pentru agrement, se ajunge printr-o galerie de coastă şi plan înclinat auto lung de 1250m. La acest orizont, prevăzut cu iluminat şi sistem de aeraj propriu sunt amenajate locuri de odihnă şi de joacă, o capelă ecumenică, bufet, mese de tenis de masă, pentru a diversifica cele patru ore obligatorii pe zi, din subteran. Lumea aceasta aparte, din adâncul pământului, devine mai familiară şi datorită gimnasticii conduse de cadre de specialitate, a unui mic muzeu istoric, a numeroaselor creaţii de artă plastică şi fotografii artistice afişate şi magazine de souveniruri. Supravegherea medicală permanentă asigură o siguranţă corporală, iar sprijinul spiritual este conferit de capela ecumenică, inaugurată în anul 1993 şi aflată sub ocrotirea Sfântului Ioan de Nepomuk.