Cea de-a XV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, programată în perioada 27-31 mai, a fost anulată, a decis Consiliul director al Asociaţiei Editorilor din România după anunţul de luni al preşedintelui României Klaus Iohannis de a prelungi starea de urgenţă cu încă o lună.
„Înţelegem pe deplin motivele care stau la baza acestei decizii şi ne exprimăm dorinţa ca această criză sanitară să se încheie cât mai curând”, Având în vedere această situaţie, precum şi preocuparea legitimă pentru integritatea fizică a vizitatorilor şi expozanţilor, ne vedem nevoiţi să anulăm cea de-a XV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, programată în perioada 27-31 mai 2020″, se arată în anunţul AER publicat pe Facebook.
Bookfest este unul dintre cele mai importante evenimente dedicate cărţii în România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă.
La Salonul Internaţional de Carte Bookfest de anul trecut (Bucureşti, 29 mai – 2 iunie 2019) au fost prezenţi peste 150 de expozanţi, programul celor cinci zile cuprinzând peste 400 de evenimente, de la lansări şi dezbateri până la proiecţii cinematografice şi evenimente interactive.
Invitatul de onoare al ediţiei a fost Marea Britanie. La ediţiile internaţionale anterioare ţările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franţa, ţările de limbă germană (Germania, Austria, Elveţia), Polonia, Cehia, Israel, Suedia şi Statele Unite ale Americii.
Salonul de Carte Bookfest are ediţii locale în Timişoara, Cluj-Napoca, Tîrgu Mureş, Braşov şi o altă ediţie internaţională la Chişinău.