Salvamontistul surprins de avalanşă în 1 decembrie, căutat din nou de colegii săi
Salvamontişti din Mureș alături de colegii lor din alte patru judeţe reiau căutările trupului colegului lor, care a fost surprins de o avalanşă pe 1 decembrie, după ce a coborât din Pietrosul Călimanilor, unde a arborat steagul României, transmite corespondentul MEDIAFAX.Douăzeci de salvamontişti din Vatra Dornei, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Neamţ şi Sibiu au reînceput, luni dimineaţa, căutările trupului bărbatului de 40 de ani care a fost surprins de o avalanşă pe 1 decembrie în zona Gura Haitii, din munţii Călimani.
“Este foarte frig şi vremea permite acum să reluam căutările. Luni, 20 de salvamontişti din Vatra Dornei, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Neamţ şi Sibiu vor reîncepe căutările” a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, şeful Serviciului Salvamont Vatra Dornei, Petrică Ariciuc.
Pe 1 decembrie 2017, în zona Gura Haitii din munţii Călimani a avut loc o avalanşă care a surprins trei salvamontişti – doi bărbaţi şi o femeie, care coborau din Vârful Pietrosul, după ce au arborat drapelul României. La coborâre, din cauza temperaturilor ridicate, zăpada moale a luat-o la vale, surprinzându-i pe cei trei salvamontişti, în timp ce se aflau într-o zonă deschisă.
