La data de 12 mai a.c., în jurul orei 08,45, poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Tîrgu Mureş, s-au sesizat despre faptul că, pe strada Rovinari din Tîrgu Mureş, iese fum din zona unui bloc de locuinţe.
Deplasându-se în direcţia respectivă, poliţiştii au observat că este vorba despre un incendiu la o locuinţă situată la parterul imobilului, iar un tânăr încerca să depărteze gratiile de la geam pentru a ieşi din locuinţă.
Tânărul a fost ajutat de cetăţeni să iasă din apartament pe geam, întrucât nu avea cheile de la uşă, iar în acest timp la faţa locului a fost solicitată intervenţia echipajelor de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” Mureş.
În urma incendiul, tatăl tânărului, care intrase în apartament pentru a-şi salva fiul, a inhalat fum, astfel că acesta a fost transportat la spital pentru investigaţii medicale.
Valoarea prejudiciului cauzat se ridică la suma de 2500 de lei.
Foto: Esti din Targu Mures daca…Flory Mona Siderias