Fabrica SAMARCU din Luduş şi-a început activitatea relativ recent în iunie 2004, dar şi-a câştigat un titlu de glorie, încă neoficial, acela de campion al sponsorizărilor cu mare impact în instituţiile şcolare şi de sănătate din oraş.
„Politica noastră este aceea de a acorda în mod nemijlocit o parte din beneficiul obţinut în Luduş, cu oamenii din oraş, celor care contribuie direct, sau indirect la realizarea beneficiilor. Sponsorizăm şcolile pentru că dorim ca tinerii să fie bine pregătiţi, sponsorizăm unităţile medicale pentru că prin aceasta îi ajutăm pe salariaţii noştri şi apropiaţii lor”, ne-a declarat Mihai Man, administratorul fabricii din Luduş care are ca obiect zincarea electrolitică şi vopsirea în câmp electrostatic.
Miercuri, 19 decembrie, la sediul fabricii SAMARCU a avut loc o mică festivitate la care au participat Alina Şofron şi Adrian Banea, directorii celor două şcoli gimnaziale din oraş şi profesorii de fizică Lorena Olaru şi Adrian Olaru. S-au semnat procesele verbale prin care fabrica SAMARCU a donat celor două şcoli câte cinci kituri de robotică în componenţa cărora intră câte cinci bucăţi de Lego Mindstorms, un Transformer 10V, un set LME Expansion şi un set WRO Brick, în valoare de 8506 lei plus TVA fiecare. Despre kitul de robotică, prof. Lorena Olaru spune că acesta conţine piese lego, dar şi anumite componente care permit programarea şi din combinarea pieselor de Lego cu acele componente electronice de robotică se pot obţine roboţi. În plus, aceste chituri pot avea şi diferiţi senzori, roboţii pot fi programaţi să determine o anumită temperatură, să detecteze, să fie programaţi şi atunci, din joacă, una instructivă, elevii ajung să facă programare.
În cadrul întâlnirii, Mihai Man a lansat o provocare şi anume, organizarea unui concurs de robotică între cele două şcoli. Asta, într-o primă fază, apoi participarea la faza naţională. „Premiul va fi asigurat, desigur, de SC SAMARCU SRL”, a precizat Mihai Man.
Ioan A. Borgovan
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.